Data actualizării:
Data publicării:

Un celebru actor american s-a sinucis

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un actor celebru din Statele Unite ale Americii s-a sinucis la vârsta de 51 de ani. Soția sa a confirmat decesul. 

Actorul american Stan Kirsch, cunoscut din serialele "Highlander" și "Friends", a fost descoperit mort în locuința sa din Los Angeles, iar, potrivit documentelor emise de medicul legist, acesta s-a sinucis prin spânzurare, arată foxnews.com, scrie Mediafax. 

Soția actorului, Kristyn Green, a confirmat informația pe contul său de Facebook. Stan Kirsch a murit pe 11 ianuarie, la vârsta de 51 de ani. Actorul a fost descoperit în baie, potrivit tmz.com.

Interpretări memorabile

În afară de rolul jucat în "Highlander" timp de șase sezoane, Kirsch a avut interpretări memorabile în seriale precum "General Hospital", "Friends" și "JAG".

Cel mai recent, Kirsch și-a împrumutat vocea unui personaj din serialul animat "Invincible", în 2009. În 2004, a debutat ca regizor și producător cu filmul "Straight Eye: The Movie". Potrivit publicației People, Kirsch lucra ca profesor de actorie în Los Angeles.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel