Un caz de infectare cu noul coronavirus nu poate fi explicat de medici
Autorităţile medicale din SUA nu îşi pot da seama cum un locuitor din Solano County, California, a fost infectat cu noul coronavirus, având în vedere că pacientul nu a călătorit în zone afectate de epidemie şi nici nu a intrat în contact cu persoane infectate, transmite CNN.
Modul în care persoana a fost expusă la noul virus este „necunoscut", transmite Centrul american pentru Controlul Bolilor (CDC) printr-un comunicat de presă, citat de CNN.
„Este posibil ca acest caz să fie unul de transmitere prin colectivitate a noului virus Covid-19, ceea ce ar fi prima oară când o astfel de situaţie are loc în Statele Unite", au transmis reprezentanţii CDC.
Termenul de „transmitere prin colectivitate" presupune că virusul s-a răspândit printr-o comunitate şi că „sursa infecţiei este necunoscută. Totuşi, există posibilitatea ca pacientul să fi fost expus la o persoană infectată care s-a întors recent dintr-o zonă afectată de epidemie", au conchis oficialii.
Pacientul se află sub tratament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News