
Un sibian pasionat de istorie a descoperit o comoară veche de peste 1.600 de ani. Monedele de pe vremea Împăratului Constantin al II-lea au fost descoperite în Miercurea Sibiului, lângă Podul Dracului, iar acum se află în grija Direcției Județene pentru Cultură Sibiu, scrie oradesibiu.ro.
Comoara descoperită de bărbat constă din 132 de monede și obiecte de dimensiuni mici. Florin Dragoș a reușit să scoată la iveală aceste artefacte cu un detector de metale.
"Fratele meu, și-a făcut acum o săptămână autorizație pentru detectorul de metale pe care și l-a cumpărat și de vreo două zile a fost pe lângă Apoldu de Sus, pe undeva pe lângă linia ferată, lângă Podul Dracului cum i se spune pe aici. Și acolo, punându-se în locul celor care au ascuns comoara, s-a gândit că undeva pe o stâncă, ar putea să fie ceva îngropat și când s-a urcat acolo a început să sune aparatul, iar când a săpat a găsit prima monedă. El mai era cu cineva și a zis să mai sape ca să mai găsească una pentru persoana respectivă și când a mai săpat puțin a scos un pumn plin de monede. În total au fost găsite 132 de obiecte" a spus Samuel Dragoș, fratele sibianului care a găsit monezile.
Monedele ar avea 1.693 de ani vechime
În prezent, monedele se află sub supravegherea Direcției Județene de Cultură Sibiu, care le va supune unei analize amănunțite pentru a determina cu exactitate perioada din care provin. La o primă evaluare, acestea par a fi din timpul domniei Împăratului Constantin al II-lea, ceea ce înseamnă că au aproximativ 1.693 de ani vechime. Deocamdată nu s-a stabilit care este valoarea lor.
"Încă nu s-a făcut evaluarea, dar au zis că este ceva foarte important, sunt din anul 330, din vremea Împăratului Constantin al II-lea. A fost găsită împreună cu monedele și catarama de la pantalonii care îi aparțineau împăratului, așa au zis la Muzeu. (...) A fost prima comoară pe care a găsit-o, în rest a mai găsit bucăți de fier, sârmă, conserve. El întotdeauna a fost pasionat de astfel de lucruri. Se ocupă și de sculptură cu drujba, e tipul mai artistic de la noi din familie, e singurul care a luat talentele acestea, sculptură, pictură și este pasionat și de istorie și din aceste motive și-a luat detectorul de metale", a mai spus Samuel Dragoș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Călin Donca, nou mesaj din spatele gratiilor / Răspuns pentru Dorian Popa / Ce se întâmplă cu banii celor care au investit în panouri / video
- ICCJ: Badea, Ciuvică, Gâdea primesc despăgubiri de la Camelia Bogdan. Fosta judecătoare cerea 100 de milioane de lei
- Liderul FPÖ îl compară pe Nehammer cu o cămilă. Care e motivul ironiei
- BANCUL ZILEI: Un primar, la încheierea conturilor cu viața...
- Măsuri care vizează toți angajații MAI. Despescu: Test obligatoriu. Cine nu se supune... ne pare rău. Nu putem fi colegi / video
- Mircea Badea, reacție după incidentul lui George Simion cu bărbatul care-l întreba insistent „Cum este să fii rusofil?”
- Noi dezvăluiri despre presupusa amantă a lui Călin Donca / Ce strategie folosește pentru a-i vrăji pe milionari
- Cea mai nouă șarlatanie. Dan Negru: Mândria și orgoliul au luat locul smereniei și cumsecădeniei
- O maşină din România, accident la 129.000 km. Ţara noastră, lider european la coliziuni pe şosea. Titi Aur, sfat pentru tinerii şoferi
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care vrea să facă dreptate pentru cei dragi. Daniela Simulescu: Nu încerca să rezolvi ceva ce nu ai rezolvat la tine / video