Data publicării:

Un bărbat din Alba a furat din casa unui fost ministru al Apărării, după ce acum 4 ani îl amenințase cu moartea pe Raed Arafat

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată, după ce furat din casa unui fost ministru al Apărării.

Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care și furt. Individul, aflat momentan în arest preventiv, ar fi intrat în casa fostului ministru al Apărării Teodor Atanasiu și ar fi sustras un încărcător marca Glock, o machetă de pistol şi mai multe plachete, medalii şi distincţii, relatează Agerpres. În anul 2020, bărbatul ar fi transmis un mesaj de ameninţare cu moartea la adresa lui Raed Arafat.

Așa se face că acum el fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere, opt infracţiuni de ultraj, ameninţare, incitare la violenţă, ură şi discriminare şi ameninţarea săvârşită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau oricărui alt fel de personal din sistemul sanitar, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.

Bărbatul închiriase un imobil în Alba Iulia



Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a precizat că în rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut că, în perioada decembrie 2022 - ianuarie 2023, inculpatul a distrus prin ardere, şi nu numai, mai multe bunuri ce se aflau într-un imobil pe care îl închiriase în Alba Iulia. El ar fi distrus mai multe tablouri, o bibliotecă din lemn, mai multe cărţi, o centrală pe gaze naturale, dar și mobilier. Prejudiciul total s-ar ridica la 134.325 de lei.

"În perioada decembrie 2022 - ianuarie 2023, din interiorul unei camere închise cu cheia, aflată la demisolul imobilului nr. *** de pe str. ****** din mun. Alba Iulia, în care inculpatul nu avea acces şi în care a pătruns prin spargerea geamului uşii de acces, în care se aflau depozitate mai multe obiecte personale aparţinând familiei A., inculpatul a sustras mai multe plachete, medalii şi distincţii din perioada de timp în care A. ocupa funcţia de ministru al Apărării, o machetă de pistol şi un încărcător marca Glock", se menţionează într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Pe cine ar mai fi amenințat individul



În plus, potrivit sursei citate, în perioada 11 decembrie 2023 - 12 aprilie 2024, inculpatul a adresat ameninţări cu acte de violenţă şi/sau cu moartea, mai multor ofiţeri şi subofiţeri de poliţie.

"Totodată, la data de 29 ianuarie 2024 şi la data de 30 ianuarie 2024, prin intermediul unor materiale video postate pe reţeaua de socializare Facebook, de pe un cont, a transmis ameninţări cu moartea persoanei vătămate Ţ.. La data de 11 ianuarie 2024, într-un videoclip postat pe reţeaua de socializare Facebook, de pe un cont de Facebook, a îndemnat publicul la acte de violenţă împotriva persoanelor de etnie romă, respectiv la tăierea gâtului şi incendierea acestei categorii de persoane şi la eliminarea lor, incitând astfel la ură şi discriminare. La data de 12 martie 2024, în timp ce se afla internat în Spitalul de Psihiatrie Alba Iulia, folosind un telefon mobil, a realizat un material video în cadrul căruia a transmis ameninţări cu moartea medicului psihiatru C. (angajată în cadrul Spitalului de Psihiatrie)", mai susţin procurorii.

Bărbatul a fost internat în 2021 o lună la Psihiatrie, după ce l-a ameninţat cu moartea pe Raed Arafat. Sursa citată mai precizează că pe rolul Judecătoriei Alba Iulia a fost înregistrat, în 13 iunie, un dosar penal în care sunt trecute numele a opt părţi vătămate, între care Teodor Atanasiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel