Un bărbat a căzut de la etajul opt al Spitalului Județean din Galați
Un incident grav s-a petrecut în această dimineață la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Galați.
Este alertă la Galați după ce un bărbat s-ar fi aruncat în gol de la etajul opt al Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Apostol Andrei”. Din păcate, pacientul a decedat, leziunle sale fiind incompatibile cu viața.
”În data de 14.10.2021, la ora 12.15, Secția 3 Poliție, a fost sesizată prin apel 112 de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf Apostol Andrei, cu privire la faptul că un pacient al Secției de Gastroenterologie, s-ar fi aruncat în gol de la etajul opt, iar la impactul cu solul ar fi decedat. Polițistii care au ajuns la fața locului au constatat faptul ca aspectele sesizate se confirmă, stabilindu-se faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 81, din comuna Scânteiești, județul Galați cu domiciliul activ în Italia”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție din Galați.
Nu sunt cunoscute în momentul de față motivele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la acest gest. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
O fetiță de 10 ani a murit după ce a căzut din căruță, în județul Galați
Luni, 11 octombrie, o fetiță de 10 ani a murit după ce a căzut din căruța condusă de tatăl ei. Totul s-a întâmplat pe o stradă din Roșcani, județul Galați, a informat marți Pro Lider FM.
Un echipaj SMURD a constatat decesul fetiței de 10 ani. Leziunile suferite de copilă erau incompatibile cu viața. În urma apelului la numărul unic de urgență 112, la fața locului au intervenit și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor.
IPJ Galați a transmis că "la data de 11 octombrie, în jurul orei 16.30, pe o stradă, din localitatea Roșcani, s-a produs un incident rutier, în urma căruia o minoră, de 10 ani, și-a pierdut viața.
La fața locului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor, sesizați, prin apelul unic de urgență 112, au constatat că decesul victimei ar fi survenit după ce ar fi căzut dintr-un atelaj hipo, condus de tatăl său, un bărbat, de 44 de ani.
Din verificări, a reieșit că atelajul era încărcat cu coceni și, la coborârea unei pante, cei doi ar fi căzut de pe încărcătură, pe partea carosabilă", informează IPJ Galați. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News