Data publicării:

Un băiat de 6 ani din Vietnam a murit după ce a fost uitat într-un autobuz şcolar nouă ore

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un băiat în vârstă de 6 ani din Vietnam a murit după ce a fost uitat singur într-un autobuz şcolar timp de nouă ore, au informat miercuri reprezentanţii şcolii unde învăţa, într-o declaraţie, citată de DPA.

Le Hoang Long, un elev aflat în clasa întâi de la Gateway International School din Hanoi, a fost găsit inconştient marţi după-amiază în autobuz, au declarat reprezentanţii şcolii.

Potrivit declaraţiei, băiatul a fost transportat imediat la spital, însă a murit la scurt timp după aceea.

Copilul a rămas în autobuz timp de nouă ore, după ce, în dimineaţa acelei zile, nu a coborât din vehicul. Temperatura de afară a fost de peste 30 de grade Celsius pe tot parcursul zilei, scrie site-ul de ştiri Vnexpress.

Potrivit profesorilor, Long stătea în ultimul rând şi a fost uitat la sosirea la şcoală.

Cazul a stârnit revoltă în Vietnam, oamenii învinovăţind şcoala pentru moartea băiatului. Poliţia investighează circumstanţele decesului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel