Asteroidul 2000 QW7 are un diametru estimat între 290 şi 650 de metri, fiind probabil mai mare decât celebra Empire State Building (381 metri) şi puţin mai mic decât cea mai înaltă clădire din lume, turnul Burj Khalifa din Dubai (828 metri).
Conform Centrului pentru Studierea Obiectelor din apropierea Pământului (Center for Near Earth Object Studies - CNEOS), acest asteroid va trece pe lângă Pământ la 14 septembrie.
Astronomii asigură că nu există pericol de ciocnire cu Terra, pentru că asteroidul va trece cu o viteză foarte mare - în jur de 23.100 km/h - şi la o distanţă de 0,03 unităţi astronomice (1 unitate astronomică este egală cu distanţa medie de la Soare la Pământ, adică 150 de milioane de kilometri). În kilometri, distanţa la care va trece acest asteroid este de 5,3 milioane de kilometri, adică de aproape 14 ori distanţa dintre Pământ şi Lună.
Cu toate acestea, asteroidul 2000 QW7 este inclus în categoria obiectelor din apropierea Pământului (near-Earth objects), la fel ca orice alt obiect cosmic care trece la o distanţă egală sau mai mică de 1,3 unităţi astronomice.
La fel ca toate obiectele din Sistemul Solar, asteroidul 2000 QW7 se află pe o orbită în jurul Soarelui. Această orbită îl aduce din când în când în apropierea relativă a Pământului. Cel mai recent, 2000 QW7 s-a apropiat de planeta noastră pe 1 septembrie 2000. După ce se va apropia din nou la 14 septembrie, asteroidul 2000 QW7 va reveni în proximitatea Terrei pe 19 octombrie 2038.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european