Umor englezesc pe scena Operetei bucureștene, pe 17 martie
Soprana Bianca Ionescu-Ballo ne invită în atmosfera londoneză prin spectacolul “London – A New Story” pus în scenă de Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” la Palatul Național al Copiilor, pe 17 martie, de la ora 19:00.
După o idee de Bianca Ionescu-Ballo, spectacolul “London – A New Story”, tratează cu mult umor și uneori autoironie subiecte de actualitate. În contextul recentului Brexit, acaparați de mirajul scenei, personajele ne invită în universul lor folosindu-se de sintagme motivaționale la modă.
Trei vecini, locuitori cu aspiraţii diverse ai unui imobil londonez, sunt puşi prin intermediul poştaşului într-o situaţie căreia sunt nevoiţi să-i facă faţă fiecare în felul lui. Sub pretextul unei invitaţii la casting, viaţa fiecăruia dintre ei înregistrează o schimbare care le perturbă existenţa monotonă. Ambiţia, nostalgia, nevoia de a arăta că încă mai sunt competitivi îi aduce pe toţi în situaţia de a reevoca şi interpreta melodii superbe, de mare succes. În final, însuşi poştaşul este cooptat în această vâltoare şi sunt şanse să se înfiripe chiar şi câteva idile!
London - A New Story, 17 martie, ora 19, la Palatul Național al Copiilor
Vor fi din nou sub lumina reflectoarelor! “Urmează-ţi visul!”, par să spună cei… patru!
Distribuție: Bianca Ionescu-Ballo, Anton Zidaru, Gabriela Daha, Valentino Tiron
Text: Bianca Ionescu-Ballo
La pian: Alexandru Burcă
Regia: Anda Cruceanu
Coregrafia: Andreea Toma
Scenografia: Oana Letiţia Grigore
Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro:
- B-dul Tineretului Nr. 8 - 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti
- Calea Dorobanţi nr. 62, ap. 5
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News