Data actualizării:
Data publicării:

UMF „Carol Davila” din București își menține poziția în Top Shanghai

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Universitatea de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București își păstrează poziția în ierarhia unuia dintre cele mai prestigioase clasamente internaționale ale universităților – TOP Shanghai , poziție pe care a fost plasată și anul trecut.   (https://www.shanghairanking.com/rankings/gras/2022/RS0401).

Astfel, dacă în 2020 UMF ”Carol Davila” s-a poziționat în intervalul 151-200 în domeniul ”Medical Sciences”, pe subiectul ”Clinical Medicine”, urcând anul trecut în intervalul 101-150, anul acesta , prestigiosul TOP Shanghai îi atribuie același interval (101-150 ) al înaltei performațe academice internaționale, pe același domeniu și subiect.

“Plasarea, și anul acesta, a Universității noastre în acest prestigios Top internațional și pe o poziție similară cu cea ocupată în 2021, se datorează exclusiv comunității academice de la Carol Davila care demonstrează încă odată că rămâne un pilon important în planul cercetării științifice medicale internaționale.

Am convingerea că , prin efortul susținut al întregului colectiv universitar, UMF Carol Davila va reuși, anul viitor, o plasare superioară în acest prestigios TOP internațional. Și cu această ocazie, țin să aduc sincere mulțumiri tuturor cadrelor didactice, cât și studenților UMFCD”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel