Ultima zi în STARE de URGENȚĂ. Iohannis, un nou decret. Ce se întâmplă dacă nu este votat de Parlament
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Pe 16 martie, preşedintele Klaus Iohannis a emis un prim decret privind instituirea stării de urgenţă pentru 30 de zile, această perioadă urmând să se încheie marţi, ultima zi în stare de urgență.

Conform Legii privind decretarea stării de urgenţă şi a stării de asediu, în funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să emită luni decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile, conform unei declarații făcută în urmă cu o săptămână.

Iohannis a declarat săptămâna trecută, după întâlnirea cu premierul şi cu mai mulţi miniştri, că va fi necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună, iar decretul va fi emis la începutul acestei săptămâni:

"Sunt lucruri care se mişcă, însă, trâgând linie, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. Am solicitat Guvernului să vină cu propuneri. La începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile. Acest lucru este necesar pentru a ţine epidemia sub control", a declarat atunci Iohannis.

În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel