Ultima seară de campanie. Câți români s-au uitat la Klaus Iohannis, la Etno TV
În timp ce-n marile orașe erau organizate mitinguri ACL, Klaus Iohannis țintea electoratul de la sate. În ultima seară de campanie electorală, candidatul ACL, care a refuzat invitațiile Antena 3 și România TV, a fost prezent la Etno TV, unde a acordat un interviu.
Klaus Iohannis a vorbit la Etno TV despre cum îl relaxează grădinăritul, dar și cum Julio Iglesias i-a spus că va fi următorul președinte. Klaus Iohannis a mai spus că soția sa și-ar dori ca el să stea mai mult acasă.
90.000 de oameni pe minut au urmărit declarațiile lui Klaus Iohannis. Doar 20.000 dintre telespectatorii Etno TV erau de la orașe, restul fiind din mediul rural.
Etno TV s-a situat, vineri seară, pe locul 21, după Antena Stars și Disney Junior, potrivit paginademedia.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News