Uleiul de măsline şi peştele previn pancreatita
Uleiul de măsline virgin şi peştele ajută la prevenirea pancreatitei acute deoarece acţionează asupra mecanismelor celulare implicate în această boală.
Autor: Roberta Cautiş
Datorită acidului oleic şi hydroxytyrosolului, prezente în uleiul de măsline, şi acizilor graşi, prezenţi în peşte, ambele pot fi considerate potenţiale ingrediente funcţionale în ceea ce priveşte prevenirea sau atenuarea formelor grave de pancreatită.
Un studiu recent realizat în cadrul Universităţii din Granada, potrivit 20minutos.es, a ajuns la această concluzie după ce a analizat diferite ingrediente din alimentaţia mediteraneană şi care este rolul lor în prevenirea sau atenuarea leziunilor de la nivelul celulelor.
Analizând dieta mediteraneană
Este vorba despre primul studiu în care s-a examinat cum acizii graşi şi antioxidanţii afectează mecanismele celulare ale procesului inflamator pancreatic.
Potrivit autorilor studiului, alimentaţia joacă un rol important, acţionând prin intermediul componentelor sale asupra acestor procese, evitând sau reducând incidenţa patologică a acestor leziuni, datorită antioxidanţilor (compuşi fenolici) şi antiinflamatorilor (acizii graşi omega 3).
Uleiul de măsline este un ingredient miraculos şi în cazul altor afecţiuni. De exemplu, uleiul de măsline, în combinaţie cu nucile, împiedică dezvoltarea aterosclerozei, ajungând chiar să o reducă în unele cazuri. În urma unui studiu efectuat de un cercetător şi profesor al Universităţii Barcelona, uleiul de măsline contribuie, datorită proprietăţilor sale, şi la prevenirea şi încetinirea cancerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News