Membrii Parlamentului European au aprobat, cu 582 de voturi pentru şi 40 contra, o rezoluţie care cere Comisiei Europene să adopte, până în luna iulie, un nou set de reguli care să asigure că europenii nu vor mai fi obligaţi să cumpere noi încărcătoare pentru fiecare nou dispozitiv.
'Oferta excesivă de încărcătoare antrenează costuri excesive şi neplăceri pentru consumatori şi de asemenea generează o amprentă ecologică inutilă', susţin eurodeputaţii în rezoluţia adoptată joi la Bruxelles. Ideea care vizează armonizarea încărcătoarelor pentru telefoane, tablete şi alte dispozitive mobile, lansată în 2009 de Comisia Europeană, s-a lovit până acum de reticenţa industriei, chiar dacă varietatea de încărcătoare disponibile s-a redus considerabil în ultimii 10 ani.
De ce se opune Apple
De la aproximativ 30 în 2009, în prezent au rămas doar trei: conectorul Micro USB, care de mult timp echipează majoritatea telefoanelor, USB-C, o conexiune mai recentă, şi Lightning, utilizată de Apple. Chiar înainte de adoptarea acestei rezoluţii, grupul Apple s-a opus în mod ferm oricărei reglementări europene, care ar 'sufoca inovaţia în loc să o încurajeze şi ar afecta consumatorii din Europa şi economia în ansamblu'. Gigantul american, care tocmai a raportat un profit record în trimestrul octombrie-decembrie 2019, a decis să înlocuiască în 2012 vechiul conector cu formatul Lightning, subliniind că în prezent acesta echipează 'peste un miliard de dispozitive'.
Cel mai mare producător mondial de smartphone-uri în 2018, grupul sud-coreean Samsung nu a răspuns la solicitările AFP la fel ca şi grupul chinez Huawei, care îşi dispută locul doi mondial cu Apple în materie de vânzări de smartphone-uri, potrivit firmei de consultanţă IDC. În pofida opoziţiei Apple, Bruxelles-ul este pregătit să facă progrese în acest domeniu.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Executivului comunitar, în zilele următoare Comisia va da publicităţii un studiu în care va evalua situaţia de pe piaţa încărcătoarelor iar pe această bază va prezent un studiu de impact şi ulterior măsuri. Comisarul european Maros Sefcovic a subliniat recent că o legislaţie europeană se va înscrie în cadrul 'Pactului verde', foaia de drum spre neutralitatea emisiilor de carbon în UE, una din priorităţile noii preşedinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky