UE susţine că planul lui Netanyahu de a anexa o porţiune strategică din Cisiordania 'compromite' perspectivele de pace
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Promisiunea premierului israelian Benjamin Netanyahu de a anexa o porţiune strategică din Cisiordania ocupată 'compromite perspectivele unei păci durabile', a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al UE.

'Astăzi, îmi anunţ intenţia de a aplica, prin viitorul guvern, suveranitatea Israelului asupra Văii Iordanului şi părţii de nord a Mării Moarte', a anunţat marţi Benjamin Netanyahu. O promisiune destinată electoratului său de dreapta, cu o săptămână înainte de alegerile legislative. Valea Iordanului reprezintă circa 30% din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967. Netanyahu a precizat că vrea să anexeze coloniile evreieşti, care reprezintă circa 90% din teritoriul Văii, dar nu 'sate sau oraşe arabe ca Ierihon'. 'Uniunea Europeană nu va recunoaşte nicio modificare a frontierelor de dinainte de 1967, inclusiv în ceea ce priveşte Ierusalimul, alta decât cele convenite de părţi', a reamintit purtătorul de cuvânt al UE. Această poziţie a fost reafirmată în numeroase concluzii ale Consiliului miniştrilor de externe din UE, a subliniat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel