Data publicării:

UE nu a întrunit încă un consens cu privire la candidatul propriu la preşedinţia FMI

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Guvernele ţărilor din Uniunea Europeană, care îşi stabiliseră ca termen sfârşitul lunii iulie pentru a desemna un candidat la preşedinţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), nu au ajuns încă la un acord asupra numelui viitorului succesor al Christinei Lagarde, a indicat joi Ministerul de Finanţe francez, citat de AFP.

'În acest stadiu, deşi anumiţi candidaţi se bucură de mai multă susţinere decât alţii, nu există încă un consens complet asupra unui nume', a specificat ministerul. Concurează cinci candidaţi: doi din ţările din Sud - ministrul finanţelor spaniol, Nadia Calvino, şi omologul său portughez, Mario Centeno - de asemenea preşedintele Eurogrupului, alţi doi pentru cele din Nord - olandezul Jeroen Dijsselbloem şi guvernatorul Băncii Finlandei, Oli Rehn - precum şi o candidată a ţărilor din Est, bulgăroaica Kristalina Gheorghieva, actual nr. 2 la Banca Mondială.

În urmă cu două săptămâni, în cursul reuniunii G7 la nivel de miniştri de finanţe la Chantilly (Oise), la nord de Paris, ministrul francez de finanţe Bruno Le Maire a fost însărcinat de colegii săi europeni să poarte convorbiri pentru a desemna un candidat european la succesiunea Christinei Lagarde în această toamnă la conducerea FMI, dându-i ca termen sfârşitul lunii iulie. 'Ministrul a continuat să vorbească cu toţi omologii săi europeni în ultimele zile şi a rămas în contact strâns cu Olaf Scholz', ministrul de finanţe german, conform ministerului. Cu scopul de a găsi un sprijin, Le Maire 'organizează o conferinţă telefonică joi cu toţi omologii săi europeni', a precizat sursa menţionată.

'El îi va informa despre consultările extinse pe care le-a efectuat. Obiectivul este de a se pune de acord asupra procesului care va permite să se ajungă la un consens cu privire la un candidat unic european', potrivit instituţiei citate. În absenţa unui consens, guvernele europene vor putea fi invitate să voteze pentru a-şi desemna candidatul. 'Este una din opţiuni care va fi discutată în cursul conferinţei telefonice', a indicat o sursă apropiată dosarului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel