Data publicării:

UE, măsură pentru atenuarea tensiunilor cu SUA

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Stiri
WhatsApp
Donald Trump
Donald Trump

UE încearcă o relaxare a relaţiilor economice cu SUA. Măsura vizează toate ţările membre.

Ţările Uniunii Europene sunt la un pas de a accepta să înceapă negocieri cu Washingtonul pentru a permite un import mai mare de carne de vită din SUA în Europa, o decizie care ar putea dezamorsa tensiunile comerciale transatlantice, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

La începutul lunii septembrie, Comisia Europeană a căutat să obţină aprobarea celor 28 de state membre pentru a deschide negocierile cu Washingtonul, susţin sursele.

Aprobarea, la finalul săptămânii viitoare

Experţii comerciali sprijină această iniţiativă, iar procesul de aprobare ar urma să fie finalizat săptămâna viitoare, au declarat pentru Reuters diplomaţi ai UE.

Problema cărnii de vacă este oficial separată de acordul anunţat în iulie de şeful statului american - Donald Trump - şi preşedintele Comisiei Europene - Jean-Claude Juncker - privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE. Acordul prevede o creştere a achiziţiilor europene de soia şi de gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, în schimbul suspendării noilor tarifele vamale impuse de Washington.

Trebuie să convingă mai multe state

Trump s-a angajat să reducă deficitul comercial al SUA pe relaţia cu UE, evaluat la 151 de miliarde de dolari.

Oricum, un acord care să permită majorarea importurilor de carne din SUA ar afecta balanţa comercială, dar îi va mulţumi pe fermierii americani şi comunităţile rurale, afectate de războiul comercial cu China.

Diplomaţii UE susţin că Bruxelles-ul vrea să majoreze cota SUA de importuri de carne de vită fără hormoni pe piaţa europeană, dar va trebui să convingă alte state care produc carne de vită să accepte acordul.

Un astfel de acord ar încheia disputa care datează din 1981, atunci când UE a interzis folosirea hormonilor de creştere la carnea din blocul comunitar, inclusiv la importuri.

Exporturile au scăzut anul acesta

În cele din urmă, UE şi SUA au încheiat în 2009 un acord privind acordarea unei cote de importuri de carne de vită fără hormoni, care în prezent se situează la 45.000 de tone. Totuşi, conform reglementărilor OMC, de majorarea cotei vor beneficia şi furnizorii din afara SUA.

Conform datelor Federaţiei exportatorilor americani de carne (USMEF), exporturile de carne ale SUA au scăzut anul acesta şi au crescut cele din Australia, Uruguay şi Argentina.

Se doreşte dublarea cantităţii importate

Diplomaţii UE susţin că Bruxelles-ul vrea să majoreze cota SUA de importuri de carne de vită fără hormoni la cel puţin 40-50%, dar Comisia Europeană va trebui să obţină sprijinul marilor furnizori - Australia şi Uruguay - pentru acest acord.

"În funcţie de tipul de acord care se va încheia, estimăm că în Europa cererea de carne de vită din SUA va fi suficient de solidă pentru ca valoarea exporturilor să se dubleze de la 200 la 400 de milioane de dolari", a explicat Erin Borror, economistul USMEF.

Acordul privind carnea de vită ar atenua tensiunile comerciale transatlantice, a declarat comisarul pentru agricultură, Phil Hogan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel