Data publicării:

UE, măsură împotriva lui Nigel Farage, liderul BREXIT

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Nigel Farage
Nigel Farage

Parlamentul European îi reţine jumătate din salariul lunar eurodeputatului britanic Nigel Farage. Farage  unul din liderii campaniei din Marea Britanie în favoarea Brexit-ului, fiind anchetat că a folosit necorespunzător fonduri publice.

Farage, care a fost liderul Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP, eurosceptic), va pierde în total 40.000 de euro, după ce auditorii Parlamentului European au descoperit că a cheltuit necorespunzător banii, a relatat vineri cotidianul The Guardian.

Investigaţia s-a concentrat pe rolul unui asistent angajat să lucreze cu Farage la Parlamentul European, dar care avea de asemenea atribuţii şi în cadrul UKIP, în ciuda faptului că primea un salariu din partea legislativului comunitar.

Salariul lunar al lui Farage ca eurodeputat este de 8.484 de euro, conform The Guardian, ceea ce înseamnă că îi vor fi reţinuţi bani până în octombrie 2018, când vor fi recuperate fondurile pe care le datorează.

Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen este implicată într-un scandal similar. Parlamentul European încearcă să recupereze 340.000 de euro pe care ea i-a solicitat pentru salariile a doi presupuşi consilieri care lucrau de fapt pentru partidul ei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel