UE, între suveranism și progresism. Dîncu, despre creșterea extremismului și cancel culture: Atacă valorile noastre clasice, de la greci și de la Iisus Hristos / video
Vasile Dîncu, unul dintre candidații Partidului Social Democrat pentru Parlamentul European, a fost invitat la emisiunea electorală DC Votez, de pe DC News, DC News TV și Știri Diaspora, unde a vorbit despre valul de extremism din Uniunea Europeană.
Întrebat de ce există acest val de extremism în Uniunea Europeană, Vasile Dîncu a răspuns că sunt mai multe cauze care au accentuat mișcările suveraniste și extremiste.
„În Europa, la aceste alegeri europarlamentare, sondajele arată că partidele considerate extremiste vor obține un rezultat fără precedent, foarte ridicat. Ce e cu valul acesta de extremism în Uniunea Europeană? De la ce pleacă lucrurile acestea?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Sunt mai multe cauze care au accentuat mișcările suveraniste, extremiste, cele care vin cu soluții foarte simple la probleme foarte complicate. Există, în primul rând, un fel de oboseală legată de democrație. Democrația europeană a început să dea unele rateuri pentru că s-a încurcat în birocrație, s-a încurcat în liderii falși, liderii rezultați din partide.
Uitați-vă la dinamica electorală din cele mai multe țări din Europa. Au dispărut dezbaterile dintre președinți, care sunt cele mai importante. În multe țări e cea mai importantă funcție. Au dispărut de asemenea, marile programe legate de viitor în care să le spui oamenilor, chiar cu lipsă de precizie foarte mare, ce se va întâmplă în viitor, să aduci o viziune oamenilor, să se gândească oamenii ce vor face copiii lor peste 20-30 de ani.", a spus Vasile Dîncu.
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @fabrikasimf
„Asta a fost o primă cădere a Europei"
Vasile Dîncu a afirmat că Europa a rămas într-un "electoralism continuu", unde guvernele sunt instabile și au o durată de viață foarte scurtă.
„Am rămas într-un fel de electoralism continuu. Guvernele au căzut. În Europa, un guvern are acum o medie de viață de 1.6 luni. România este un exemplu, am avut peste 30 de miniștri la Sănătate, peste 30 la Educație. Cum să dezvolți un proiect pe termen lung? S-a întâmplat și în Europa acest lucru, din nefericire: instabilitate guvernamentală continuă cu politicieni fără viziune a făcut ca leadership-ul european să fie foarte jos în acest moment.
Oamenii se agață de oameni, oamenii se duc în spatele personalităților, oamenii au încredere în oameni, nu în instituții, nu în legi, ci în oameni care reprezintă instituțiile. Asta a fost o primă cădere a Europei, în ultimii ani.", a spus Vasile Dîncu.
Cultura europeană, atacată din două părți
Vasile Dîncu a explicat că, pe lângă instabilitatea politică, Europa se confruntă și cu provocări externe și culturale.
„În al doilea rând, avem războiul care a început prin 2014, de fapt, cu invadarea Crimeei când Rusia e devenit ofensivă și Europa s-a simțit datoare să apere această parte. Și a început un război hibrid al Rusiei împotriva Europei, concomitent cu un fel de război globalist al unei forme de progresivism, al unei forme de extremism.
Deci a început progresismul, din cealaltă parte, să atace cultura clasică europeană, cu valorile noastre clasice pe care le știm de la greci, de la Iisus Hristos, de la neolatini: familie, credință, biserică, responsabilitate față de celălalt, milă, iubire față de aproape.
Au început să atace din două părți cultura europeană. Progresismul a venit cu ideea cancel culture, adică nu contează nimic, toate valorile trebuie schimbate, totul este nou, trecem spre viitor.", a spus Vasile Dîncu la emisiunea „DC Votez" de pe DC News, DC News TV și ȘtiriDiaspora.
Partidul Social Democrat - Alianta PSD-PNL CMF 41240002
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News