Udrea se luptă, după gratii, pentru a-și putea vedea copilul. Weber: Nu mi se mare normal. Îi scriem ministrului Justiției, rugându-l să modifice legea executării pedepselor
Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat nevoia schimbării legii executării pedepselor, în contextul discuției din spațiul public referitoare la vizitele pe care Elena Udrea le solicită din partea copilului.
„Aici nu este vorba despre Elena Udrea, ci despre orice persoană condamnată care se află într-un penitenciar. Noi avem o sesizare încă din 2020 pentru chestiunea aceasta și încă de la acea dată am făcut o recomandare Administrației Naționale a Penitenciarelor, explicând de ce este firesc să permită condamnatelor sau condamnaților să aibă contact fizic cu copiii lor, pentru că pe noi nu ne interesează doar condamnatul, ne interesează (n.r. și) copilul.
Copilul are dreptul lui și este traumatizat în momentul în care merge acolo și își vede părintele care e condamnat pentru fapte care nu îl privesc pe copil. Dacă faptele l-ar privi pe copil, nici nu aș fi de acord să se vadă. Acum, când a fost situația cu Elena Udrea, n-a făcut decât să aducă (n.r. situația) în atenția publică și, fiind vorba de o persoană cu notorietate, evident că presa a preluat. Noi am revenit la Administrația Penitenciarelor întrebând unde anume au beneficiat de astfel de spații și ne-au spus că în 37 de penitenciare există posibilitatea unor întâlniri față în față.
Problema este că avem o legislație depășită, în opinia mea, care permite unui șef de penitenciar să decidă dacă în cazul unui condamnat sau a unei condamnate va exista sau nu acest contact fizic cu copiii. Mie nu mi se mare normal și acum îi scriem ministrului Justiției, rugându-l să modifice legea executării pedepselor. Repet, trebuie să avem în vedere, în permanență, interesul suprem al copilului. Interesul copilului este să nu piardă legătura cu părinții săi, chiar dacă aceștia au săvârșit niște fapte penale și sunt condamnați și indiferent cu îi cheamă pe părinții ăia.”, a precizat Renate Weber.
Avocata Elenei Udrea, mesaj pentru ministrul Justiției: Acesta este adevăratul efect al nerespectării unei decizii CCR
Avocata Elenei Udrea a vorbit despre necesitatea respectării deciziilor Curții Constituționale.
Silvia Uscov, unul dintre avocații Elenei Udrea, spune că deciziile Curții Constituționale trebuie respectate, contrar precizărilor făcute de actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu. Ea susține în cazul Elenei Udrea nu s-a dorit rejudecarea.
"Nu o apăr pe Elena Udrea, ci vorbesc pentru cetățeanul Elena Udrea și toți cetățenii nedreptățiți care sunt în aceeași situație. O controversă în legile Justiției. Dl Predoiu spune că nu mai era nevoie să apară în lege obligativitatea aplicării deciziilor CCR. Este sau nu este așa?”, a afirmat Anca Alexandrescu, joi seară, în cadrul emisiunii "Culisele statului paralel" de la Realitatea Plus.
Avocata Silvia Uscov a spus că „trebuia menținută această abatere disciplinară tocmai pentru a arăta importanța deciziilor CCR. Domnul Predoiu a primit multe bile negre de la CCR pe codurile pe care și-a asumat răspunderea și de aceea s-ar putea să-l vadă ca pe un dușman. Ați discutat și despre doamna Udrea, o să vă dau și un exemplu clar de ce este important să se respecte deciziile CCR”.
"Sunt obligatorii (deciziile CCR n.r.) conform Constituției României. Asta a spus și CCR imediat după decizia CJUE din 21 decembrie 2021, că, până nu revizuim Constituția, noi trebuie să respectăm deciziile CCR, indiferent de ce opinii avem. (...) De ce trebuie să le respectăm? Pentru că, în general, deciziile CCR se referă la respectarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului român", a precizat avocata Silvia Uscov.
"În cazul doamnei Udrea, CCR a constatat că, dacă nu sunt trași la sorți toți membrii completului de judecată, pentru că Înalta Curte nu a realizat această tragere la sorți, s-a permis ca președintele completului de judecată, marile dosare de corupție, inclusiv în al dnei Udrea, să fie numit de președintele României, adică de o persoană din afara Autorității judecătorești, care ar fi putut avea interese politice în astfel de condamnări. Acesta este adevăratul efect al nerespectării unei decizii CCR. (...) CCR constată de cele mai multe ori încălcarea anumitor drepturi fundamentale, și de aceea trebuie să le și respectăm, că altfel rămânem fără drepturi.
Și nu este vorba numai de dna Udrea, poate fi orice alt cetățean. În cazul ei putem spune că existat un interes politic să fie condamnată de un judecător numit de președintele României în complet , dar acest lucru creează obișnuințe în justiție. Data viitoare poate fi vorba de orice alt cetățean care deranjează sistemul. De aceea e important să apărăm in continuare respectarea deciziilor CCR, nu doar că scrie în Constituția României. Există obligația să se respecte Constituția României, ci și pentru că există niște efecte practice. S-ar putea ca judecătorii naționali, poate și de la CJUE sau orice alt judecător (...), pe lângă Parlament sau Guvern, să ne încalce drepturile. CCR vine si restabilește aceste standarde, garanții, pentru a ne apăra drepturile. (...)
Această obligativitate de a respecta deciziile CCR se regăsește și în celelalte state membre UE, nu e numai in România. Să se ducă în Franța ministrul Justiției (Cătălin Predoiu, n.r.) și să spună Consiliului constituțional de acolo că deciziile sale nu sunt obligatorii. (...) Nu va accepta niciun stat membru ca deciziile Curții Constituționale să nu fie respectate. Au existat numeroase alte conflicte între curțile constituționale ale statelor membre și CJUE. Nu a fost subminată Curtea Constituțională a vreunui stat membru”, a mai spus avocata Silvia Uscov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News