Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, susține că Victor Ponta şi Crin Antonescu se mândresc cu proiectele care au fost sprijinite în timpul mandatului său de ministru. Aflată la Roman, judeţul Neamţ, unde candidează pentru un nou mandat de deputat, Udrea nu a ratat ocazia de a-și prezenta realizările din perioada petrecută la Palatul Victoria.
În acest context, Udrea a precizat că de exemplu, sub semnătura sa, au fost realizate în Gorj, judeţul unde candidează premierul Ponta, proiecte de 135 de milioane de lei, bani provenind de la MDRT şi peste 100 de milioane de Euro din fonduri europene.
„ Eu am sprijinit şi Teleormanul, unde candidează domnul Crin Antonescu, şi am sprijinit şi Gorjul şi Târgul Jiu, unde candidează domnul Victor Ponta. Acum ei se mândresc, alături de primarii localităţilor unde candidează, cu proiecte sprijinite de Elena Udrea. În Gorj, sub semnătura mea, au fost realizate proiecte de 135 de milioane de lei, bani provenind de la ministerul pe care l-am condus, şi peste 100 de milioane de Euro, din fonduri europene.La fel şi în Teleorman, au venit din fonduri europene peste 100 de milioane de Euro, plus bani de la ministerul pe care l-am condus ”, a afirmat deputatul PDL.
Fostul ministru s-a referit şi la inaugurarea lucrărilor de reabilitare ale spitalului judeţean de Urgenţă din Alexandria, Teleorman, de către Victor Ponta şi Liviu Dragnea, în urmă cu câteva zile.
„ Aşadar, săptămâna trecută, domnul prim ministru lansa campania electorală la Teleorman inaugurând lucrările de reabilitare ale unui spital, lucrări de reabilitare care se vor realiza cu fonduri europene pe contracte semnate de mine ”, a mai spus Elena Udrea.
Elena Udrea, candidatul ARD în colegiul 4 din Neamţ ce cuprinde Municipiul Roman şi comuna Ion Creangă a participat azi la inaugurarea bazinului de înot din Roman, o investiţie de aproximativ 1 milion de euro, finanţată prin Compania Naţională de Investiţii, pe vremea când conducea MDRT. Bazinul de înot este singurul din Roman, este dotat la standard europene şi este pregătit pentru activitatea contemporană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol