Parlamentul Ucrainei a aprobat, marți, legea de înființare a unui birou anticorupție independent, scrie analistul Devin Ackles pe o rețea de socializare, care cataloghează momentul drept unul istoric.
Eșecul statului ucrainean, care a culminat cu o criză politică și socială, a fost provocat și de corupția endemică din societate. Aceasta este una dintre cele mai dure și frecvente concluzii enunțate de partenerii vestici ai Ucrainei, care au îndemnat autoritățile de la Kiev să efectueze o reformă rapidă și profundă a sistemului juridic.
Asistentul secretarului american de Stat, Victoria Nuland, declara săptămâna trecută, la Kiev, că Ucraina se confruntă cu două mari provocări în drumul său către pace și stabilitate: corupția și mulțumirea de sine internă.
"Cea mai mare amenințare pentru viitorul economic al Ucrainei este corupția. Astăzi, corupția este una dintre cele mai mari amenințări pentru viitorul vostru, dar este și unul dinte motivele care v-au făcut să ieșiți în Maidan (Piață), pentru a avea un guvern curat și care poate fi tras la răspundere", a mai spus Nuland.
În România, un astfel de organism a fost creat în 2002, sub numele de Parchetul Național Anticorupție. În 2005, PNA s-a transformat în DNA, Direcția Națională Anticorupție.