Data actualizării:
Data publicării:

Ucraina are termen până la primele ore ale zilei de 21 martie pentru a preda Mariupol

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Rușii dau un ultimatum Ucrainei.

Ucraina are termen până la primele ore ale zilei de 21 martie pentru a preda Mariupol, apoi, între 10.00 - 12.00, ora Moscovei, vor fi deschise coridoarele umanitare, garantând tuturor celor care vor ieși că nu vor fi uciși, a spus, duminică seară, generalul rus Mihail Mizintsev.

Ministerul rus al Apărării afirmă că Ucraina are termen până la primele ore ale zilei de 21 martie pentru a da un răspuns privind predarea Mariupol, potrivit agenției ruse de presă RIA.

„Depuneți armele”, a spus liderul militar rus Mihail Mizintsev rezistenței din Mariupol. El este directorul Centrului național rus pentru managementul apărării.

Comentariile sale au fost făcute într-un briefing distribuit de Ministerul Apărării, potrivit Reuters, notează Mediafax.

„Tuturor celor care depun armele le este garantată ieșirea în siguranță din Mariupol”, a adăugat liderul militar, precizând că luni, la ora 10.00, ora Moscovei, vor fi deschise coridoarele umanitare pentru ieșirea din Mariupol.

Practic, de la 10.00 până la 12.00, se propune organizarea unei ieșiri din oraș a militarilor ucraineni, în acest caz fiindu-le garantată viața. Apoi ar trebui să urmeze trecerea convoaielor umanitare în oraș și evacuarea civililor.

Reprezentanții ONU, OSCE, Crucea Roșie sunt invitați să însoțească această operațiune umanitară „pe teren”.

Ministerul Apărării insistă să primească un răspuns scris de la Kiev

Ministerul Apărării insistă să primească un răspuns scris de la Kiev la propunerile făcute înainte de ora 5.00 dimineața, relatează agenția rusă de presă RIA.

Separat, armata rusă face apel la autoritățile locale din Mariupol, spunând că acum au dreptul să facă o alegere istorică.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus ferm că Ucraina nu va accepta niciun termen de pace care să îi compromită integritatea teritorială.

Amintim că autoritățile ruse au afirmat că au lansat un alt atac cu rachete hipersonice asupra Ucrainei, relatează Sky News. A fost lovit un depozit de combustibil ucrainean, în apropierea portului Mykolaiv, potrivit unui oficial al Ministerului rus al Apărării. Este a doua zi consecutivă în care Rusia afirmă că a folosit această rachetă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel