Uber și Taxify, interzicere. Bușoi: Multe interese politice
Cristian Bușoi a reacționat, după izbucnirea scandalului care privește ordonanța interizcerii Uber și Taxify.
"Ordonanța interzicerii Uber și Taxify arată o gândire ruginită, multe interese politice ale PSD și ne trage departe de Europa, de civilizație, tehnologie, transparență. Îi rog pe toți cei care s-au lovit de necivilizația din taxiuri să iasă la vot pe 26 mai, cu gândul la guvernul PSD, care a interzis Uber și Taxify.
Rămân la ceea ce spuneam atât acum doi ani, cât și anul trecut: în spatele interzicerii Uber şi Taxify stau interese politice ale unor găști din PSD. Interzicerea Uber și Taxify nu va îmbunătăți serviciul de taximetrie, ci dimpotrivă. Acesta va rămâne tot învechit și, de prea multe ori, de proastă calitate. Taximetria clasică are nevoie de cu totul și cu totul alt sprijin și alte facilități pentru a putea să își îmbunătățească serviciile.
Nu există niciun motiv real al interzicerii Uber şi Taxify. Nu au existat plângeri ale cetăţenilor, nu au existat încălcări ale legii de către companiile respective; ba dimpotrivă, chiar și Uber și Taxify contribuie la bugetele locale şi la îmbunătăţirea condiţiilor de transport din Capitală. Singurul motiv real al deciziei PSD, fie că e administrația PSD a Bucureștiului, fie că e guvernul Dragnea - Dăncilă, este un lobby puternic politic. Cu fiecare lucru pe care-l face, PSD pare că ne duce mai departe de UE și de lumea civilizată", a scris Cristian Bușoi pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News