Data publicării:

TVR Cultural și-a premiat personajele și subiectele din documentare

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

TVR Cultural a marcat, vineri, 4 mai, 10 ani de activitate.  La evenimentul găzduit de Teatrul Odeon, organizat sub forma unei licitaţii de lucrări de artă, personajele și subiectele din documentarele postului de televiziune au fost premiate la Gala Premiilor TVR Cultural, premiile acordate în cadrul galei constând în lucrări de grafică şi de gravură semnate de artistul vizual Ileana Ploscaru Panait.

Ana Pepine şi Paul Cimpoieru au jucat atât rolurile de amfitrioni ai evenimentului, cât şi pe cele de actori într-un program special pus în scenă în partea a doua a spectacolului de gală.

La secţiunea „Eveniment”, câștigători au fost Constantin Chiriac și Festivalul de Teatru de la Sibiu (subiectul documentarului „Luminile oraşului”, realizator Mariana Bădan); Festivalului Internaţional de Film Transilvania (subiectul documentarului „Atenţie, motor! 10 ani de TIFF”, realizator Cristina Rădulescu); Alexandru Tomescu și Turneul Naţional Stradivarius (subiectul documentarului „Mi-am lăsat viaţa în mâinile lor”, realizator Irina Szasz).

La secţiunea „Oameni”, premiile au fost adjudecate de dr. Raed Arafat (personajul central al documentarului „112”, realizator Ruxandra Ţuchel);  Radu Popa (personajul central al documentarului „În slujba comunităţii”, realizator Ruxandra Ţuchel);  Prof. Ioan Ursu (personajul central al documentarului „Persona non grata”, realizator Irina Szasz).

 Totodată, la secţiunea „Organizaţii”, a fost premiat spectacolul „Doi dintre noi” - Ana Pepine şi Paul Cimpoieru (documentarul „Teatru vérité”, realizator Ruxandra Ţuchel); precum și Cornel Todea și Teatrul „Ion Creangă” (tema documentarului „Au fost odată 100... 1.000... 1.000.000 de poveşti”, realizator Ruxandra Ţuchel) dar și  Mihaela Săsărman și Asociaţia Transcena (tema documentarului „Contra risc 100%”, realizator Ruxandra Ţuchel).

La categoria  ”Premii Speciale”, Mihai Constantinescu, Directorul Artexim, a fost premiat pentru organizarea Festivalului şi Concursului Internaţional ’’George Enescu’’; UNITER: Ion Caramitru (Preşedinte UNITER) și Aura Corbeanu (vicepreşedinte executiv UNITER) – pentru excelenţă în domeniul teatral, pentru promovarea tinerei generaţii de creatori şi pentru programele dedicate artiştilor seniori, dar și Horia Roman Patapievici, Președinte ICR - pentru promovarea culturii române în lume.

Lor li s-au alăturat Grigore Leşe, etnomuzicolog, realizatorul emisiunii „La porţile ceriului” de la TVR Cultural - pentru promovarea, cercetarea şi conservarea patrimoniului folcloric autentic; Jurnalul Cultural – pentru unicitate, profesionalism şi longevitate pe piaţa audiovizualului din România; Beate Köhler – Director Goethe Institut Bukarest – pentru promovarea bilaterală a culturilor română şi germană, precum și Andrei Dimitriu, Directorul general al Filarmonicii ’’George Enescu’’ - pentru reînvierea Conferinţelor Ateneului Român, o tradiţie culturală a Bucureştiului interbelic.

Premiul românilor din diaspora a fost decernat Arh. Mihaela Șchiopu (în urma difuzării filmului „O lume despre care nu se vorbeşte”, realizator Ileana Ploscaru Panait, arh. Mihaela Şchiopu şi tinerii artişti vizuali pe care îi păstoreşte vor avea ocazia să expună în Canada), în timp ce Premiul In Memoriam a fost decernat Dr. Grigore Schileru (documentarul „In memoriam – Dr. Grigore Schileru”, realizator Diana Deleanu).

 Laureaţii secţiunilor „Oameni”, „Evenimente” şi, respectiv, „Asociaţii” au fost desemnaţi exclusiv pe baza votului dat de către telespectatori în perioada campaniei desfăşurate de TVR Cultural în perioada octombrie 2011 – aprilie 2012.

Gala Premiilor TVR Cultural a fost transmisă în direct de TVR Cultural şi TVR HD şi a adus în faţa publicului spectator şi telespectator câştigătorii campaniei

În foaierul Sălii Studio a fost organizat vernisajul unei expoziţii de fotografii realizate în timpul filmărilor pentru documentarele din cadrul campaniei, iar pentru că anul 2012 este „Anul Caragiale”, din programul galei nu au lipsit momentele artistice din opera cunoscutului dramaturg. Cerasela Iosifescu şi Florin Zamfirescu au recitat fragmente din nuvelele şi publicistica lui I. L. Caragiale. Nici muzica nu a fost lăsată deoparte, violoncelistul Marin Cazacu oferind un moment muzical special publicului venit la Teatrul Odeon.

În finalul Galei Premiilor TVR Cultural, publicul a fost încântat cu spectacolul de teatru „Doi dintre noi”, interpretat de actorii Ana Pepine şi de Paul Cimpoieru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel