Data publicării:
TVA-ul pentru pompe de căldură şi panouri fotovoltaice, redus la 5%
Un proiect de lege care prevede reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru livrările de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi solare a fost adoptat.
Un proiect de lege care prevede reducerea cotei TVA de la 19% la 5% pentru livrările de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi solare a fost adoptat, marți, de Camera Deputaţilor.
„România şi Europa se află în cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii şi avem nevoie de noi investiţii în acest domeniu. Sectorul care s-a dezvoltat cel mai mult a fost cel al prosumatorilor. Banii privaţi au reuşit să instaleze sute de MW, iar numărul prosumatorilor a crescut la 27.000 la finalul lunii septembrie 2022 cu peste 250 MW instalaţi. Reducerea TVA la 5% pentru panourile fotovoltaice, pompele de căldură şi panourilor solare va conduce la creşterea ritmului de realizare a investiţiilor atât în producţia de energie pentru autoconsum, cât şi în eficientizarea energetică a locuinţelor. Numai prin investiţii putem traversa această criză energetică”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreşedintă a Comisiei pentru industrii şi servicii.
„Independenţa energetică este un obiectiv strategic al României şi această iniţiativă îşi propune să facă mai accesible mijloacele prin care românii pot deveni prosumatori şi să contribuie individual la acest obiectiv. Este ceea ce trebuie să facă acum statul român, în această criză majoră, prin reducerea cotei de TVA. USR este parte a soluţiei politice din România”, afirmă deputatul USR Adrian Wiener.
Potrivit proiectului, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare şi pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, sisteme de încălzire cu emisii scăzute de înaltă eficienţă care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de PM stabilite în directivele europene, destinate locuinţelor, inclusiv a kiturilor de instalare, a componentelor, respectiv a soluţiilor complete, după caz, precum şi cele destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor comerciale, notează Agerpres.
Prin derogare, legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News