Data publicării:

Tusea la copii, periculoasă în 2 cazuri. Dr. Mihai Craiu: Se încălzește vremea și sper ca spaimele noastre mioritice să se reducă puțin

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Tusea la copii. Dr. Mihai Craiu: Se încălzește vremea și sper ca spaimele noastre mioritice să se reducă puțin / Foto: Pixabay, de Semevent
Tusea la copii. Dr. Mihai Craiu: Se încălzește vremea și sper ca spaimele noastre mioritice să se reducă puțin / Foto: Pixabay, de Semevent

Medicul Mihai Craiu a vorbit despre tusea la copii.

Alegeri prezidentiale 2024

Medicul Mihai Craiu a vorbit despre tusea la copii și a explicat în ce cazuri aceasta nu este periculoasă, dar și când trebui să fim foarte atenți pentru a nu pune sănătatea micuților în pericol.

"Se încălzește vremea și sper ca spaimele noastre mioritice să se reducă puțin. Printre motivele care îngrijorează constant părinții se află tusea.

Tusea la copil este un mecanism reflex. Adică este un act care ne apără căile aeriene. În căile aeriene ar trebui să fie doar aer, nu puroi, secreții, lapte, mâncare sau alți corpi străini... Când, totuși, ceva trece de corzile vocale, coborând către plămâni, receptorii de tuse din mucoasa respiratorie (un fel de senzori de mișcare) declanșează actul reflex. Se întâmplă la fel ca în alte părți ale corpului - când ne intră ceva în ochi începem să clipim și producem lacrimi, când intră în nas începem să strănutăm și producem puțin fluid nazal, etc... Iar când șofăm și plouă pe parbriz dăm drumul la ștergătoare (zicea cu tâlc un coleg).

Orice altceva decât aerul curat ar putea irita mucoasa respiratorie și ar putea declanșa un reflex de tuse la copil, mai ales la cei foarte mici, care nu știu să expectoreze sau să sufle bine nasul. Acesta este un reflex normal și poate dura câteva săptămâni după o răceală banală. Mai precis până la 4 săptămâni.

Ce este tusea cronică și tusea convulsivă

Tusea cronică, produsă de boli importante durează mai mult de 4 săptămâni, zilnic, la copii. Dacă un copil nu are febră mare, nu are dureri intense, nu respiră greu și nu are cianoză (nu este vânăt la limbă, buze sau unghii) ar trebui să avem puțină răbdare. La un copil anterior sănătos și vaccinat cu vaccinurile din schema națională este extrem de improbabil ca tusea să pună viața în pericol.

Cu o excepție, tusea convulsivă, numită popular "tuse măgărească". În România, din păcate, din ce în ce mai puțini copii primesc vaccinurile recomandate, zice UNICEF.

Catherine Russell, directorul executiv al UNICEF: "Aceste date trag un semnal de alarmă îngrijorător. Nu putem permite ca încrederea în vaccinurile de rutină să devină o altă victimă a pandemiei. În acest caz, următorul val de decese ar putea fi cel al copiilor care suferă de rujeolă, difterie sau alte boli care pot fi prevenite".

Trebuie să știm să recunoaștem tusea convulsivă/tusea măgărească deoarece ea poate duce la decesul copiilor cu vârstă sub 1 an", scris Mihai Craiu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel