Data publicării:
TURNEUL CAMPIOANELOR. Simona Halep debutează împotriva italiencei Flavia Pennetta
Simona Halep (locul 2 WTA) debutează, duminică, la TURNEUL CAMPIOANELOR din Singapore, împotriva italiencei Flavia Pennetta (locul 8 WTA).
Simona Halep este favorita competiției TURNEUL CAMPIOANELOR de la Singapore. Primul meci de simplu al turneului, din cadrul Grupei Roșii, îl va disputa cu italianca Flavia Pennetta. Meciul începe la ora locală 15:00, ora 09:00 a României.
Simona Halep a fost finalistă la TURNEUL CAMPIOANELOR anul trecut. A fost înfrântă de Serena Willliams, care anul acesta nu participă.
Tenismena româncă are șansa la TURNEUL CAMPIOANELOR de la Singapore să-și ia revanșa în fața italiencei, după ce Flavia Pennetta- 33 de ani, numărul 8 WTA- a înfrânt-o, luna trecută, în semifinale la US Open, cu 6-1, 6-3. Italianca a câștigat apoi turneul.
Italianca a înfruntat-o de patru ori pe Simona Halep. Tenismena româncă a reușit să o înfrângă o singură dată.
Al doilea meci al zilei de la TURNEUL CAMPIOANELOR va fi disputat de rusoaica Maria Șarapova, care o va întâlni pe poloneza Agnieszka Radwanska, de la ora României 13:30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News