Turneu Moscova: Irina Begu, rezultat uriaș după un meci dramatic
Irina Begu s-a calificat în semifinalele Turneului de la Moscova după un meci extrem de dramatic.
Irina Begu a învins-o pe Vera Lapko (167 WTA) în sferturile de finală ale turneului WTA de la Moscova, scor 6-3, 4-6, 7-5, la finalul unui meci care a durat aproximativ două ore şi jumătate, scrie GSP.
În semifinale, Irina Begu o va întâlni Daria Kasatkina (28 WTA), care a trecut în două seturi, 6-4, 6-3 de Aliaksandra Sasnovich (100 WTA). Rusoaica o conduce pe Begu în raportul întâlnirilor directe cu scoruld e 4-1. Va fi al treilea meci între cele două jucătoare anul acesta, după Brisbane, Doha şi Charleston, toate câştigate de Kasatkina.
După ce a câştigat primul set fără mari emoţii cu Lapko, românca a fost pusă deseori în dificultate de unghiurile găsite de bielorusă, dar şi de loviturile puternice al jucătoarei de 19 ani.
În decisiv, Irina s-a văzut nevoită să salveze o minge de meci, pe serviciul bielorusei, înainte de a face break în ultimul game şi de a închide meciul după aproape două ore şi jumătate.
A fost prima confruntare între Irina Begu şi Vera Lapko, în condiţiile în care jucătoarea de 19 ani a participat anul acesta preponderent la turnee ITF.
În turul al doilea, Begu a eliminat-o pe favorita a patra, Anastasija Sevastova, în timp ce Vera Lapko, venită din calificări, a trecut de Daria Gravrilova, care s-a retras în setul secund, la scorul de 6-3, 3-1 pentru bielorusă.
Pentru calificarea în semifinale, Irina Begu va fi recompensată cu 42.080 dolari şi 185 de puncte WTA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News