România - Kosovo. Lucescu trage un semnal de alarmă înainte de meci
Tricolorii vor evolua în fața selecționatei din Kosovo, joi seară.
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că şi-ar dori ca suporterii români să nu creadă că o victorie cu Kosovo, în Liga Naţiunilor, ar fi facilă, adversara demonstrând că poate învinge orice naţională puternică, scrie Agerpres.
"Kosovo este o echipă care poate câştiga împotriva oricărei echipe mari, sunt jucători care evoluează la echipe puternice în vestul Europei. Nu mai există diferenţe. Nu mai e ca înainte, copiii pleacă devreme din ţările lor, se duc la academiile echipelor puternice din vestul Europei şi se întorc şi joacă pentru echipa naţională. Nu aş vrea ca lumea să creadă că este aşa uşor. Fiecare meci este extrem de important. Şansele sunt mari să terminăm grupa pe primul loc, din toate punctele de vedere, dar pe mine nu mă interesează doar rezultatul. Pe mine mă interesează ca nivelul de joc al acestei echipe să crească foarte mult. Fotbalul românesc a fost caracterizat în perioada de succese prin nişte calităţi, noi am fost printre cei mai buni pasatori. În România am neglijat acest aspect al jucătorilor, bazat pe tehnică şi pase, care este superior altora", a declarat selecţionerul.
Mircea Lucescu a remomorat momentele dificile ale echipei naţionale din perioada în care activa ca jucător: "Noi am avut o grupă foarte grea la Mondialul din '70 şi nu aveam legături cu străinătatea, nu aveam condiţii de pregătire, nu aveam echipament. Ştiţi foarte bine că înainte de meciul cu Brazilia, m-am dus în piaţă şi am cumpărat echipament pe care l-a purtat şi Pele când am schimbat tricoul cu el, şi care acum este la muzeu. Deci eram în această situaţie. Ghete nu aveam, pe ghetele mele trăgeam o linie albă ca să fie Adidas. Abia când am venit eu în 1984 la echipa naţională. Ministerul avea relaţie cu Adidas, dar numai pentru celelalte sporturi, pentru fotbal nu avea nimic. Eram în condiţii foarte grele şi în disputa cu ceilalţi aveam o singură şansă, să folosim calităţile noastre. Eram jucători tehnici, proveniţi de pe maidane şi formam un grup foarte puternic".
Reputatul tehnician a adus în atenţie şi jocul slab al echipei naţionale la Campionatul European din Germania, în ciuda performanţei obţinute, precizând că "tricolorii" trebuie să treacă la un alt nivel pentru a se putea lupta de la egal al egal cu forţele Europei.
"Am obţinut calificarea asta la campionatul european, dar altfel, cu alte mijloace. Am fost totuşi ultima echipă la Campionatul European ca posesie, control al jocului, sau pe locul trei din coadă la fazele periculoase de joc la poarta noastră. L-am avut pe Niţă extraordinar. Am obţinut performanţe, dar am avut un grup de jucători extraordinar de motivaţi, cu sacrificiu. Noi trebuie să trecem uşor, uşor la un altă etapă, aceea de a controla jocul, dacă vrem să ne confruntăm cu marile echipe ale lumii şi ale Europei. Nu putem să rămânem la acelaşi nivel. De aceea este extrem de important să câştigăm acest meci, pentru că dă foarte multă încredere. Ca să poţi să controlezi jocul e nevoie de o încredere extraordinară a jucătorilor în ei înşişi", a completat Lucescu.
În privinţa convocărilor la echipa naţională, Lucescu a afirmat că nu a avut niciodată probleme cu jucătorii care nu au fost folosiţi în meciurile oficiale.
"Eu nu pot să fac experienţe la echipa naţională, eu am nevoie de rezultate, şi pentru asta ai nevoie de un lot omogen. Iar ceilalţi trebuie să demonstreze meci de meci la echipele lor de club şi apoi ajungi la echipa naţională. E un câştig foarte mare pentru ei, şi aşteaptă momentul să-şi pună tricoul şi apoi să nu-l mai dea jos. Nu am avut niciodată probleme cu jucătorii convocaţi care nu joacă, eu nu am niciodată probleme de acest fel. Dacă aş avea, ar fi din cauza mea, nu din cauza lor. Asta ar însemna că eu nu ştiu să gestionez la vârsta mea raportul cu un copil", a adăugat Mircea Lucescu.
România va înfrunta selecţionata Kosovo vineri şi naţionala Ciprului pe 18 noiembrie, ambele de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimele două partide din Grupa C2 a Ligii Naţiunilor
România este lider, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.
Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News