Data publicării:
Turneele mici de tenis resimt criza: Nu îşi mai permit jucători de top
Pandemia a lovit puternic în turneele de tenis, dar cel mai grav au fost afectate turneele mici. Turneele ATP de nivel 500 şi 250 nu îşi mai permit să aducă jucători de top ca să concureze.
Rafael Nadal a anunţat că nu va merge la turneul ATP 500 de la Acapulco de anul acesta, care va avea loc între 15 și 21 martie. În mod oficial, spaniolul anunţă că are probleme medicale, dar presa internaţională susține că, de fapt, organizatorii nu îşi permit taxa de participare a lui Nadal. Numărul 2 ATP ar fi cerut pentru participările din anii trecuţi între 500 de mii şi un milion de dolari.
„Una dintre deciziile complicate a fost să nu-l aducă pe Rafael Nadal, actualul campion şi care a participat la Acapulco în trei din ultimii patru ani, 2017, 2019 şi 2020 (în 2018 a fost, de asemenea, prevăzut să participe, dar s-a retras din cauza unei accidentări, în ultimul moment). Odată cu reducerea spectatorilor şi având în vedere costurile ridicate ale implementării unei bule pentru jucători, nu au existat suficienţi bani pentru a plăti taxa de apariţie a spaniolului, numărul doi în lume şi de trei ori campion al turneului”, susțin şi cei de la excelsior.com.
Organizatorii s-au reorientat pe jucători „mai ieftini”. Ei mizează pe prezenţa altor jucători din top 10, care costă mai puţin. Stefanos Tsitsipas, Alexander Zverev şi Diego Schwartzman sunt cu toţii aşteptaţi la Acapulco. Zverev de exemplu, cere doar câte 400 de mii de dolari pentru prezenţa la turnee de acest nivel, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News