Data publicării:

Turkstream: Proiectul terestru, blocat temporar de Turcia

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat marţi că Turcia nu a emis încă autorizaţia de care grupul rus Gazprom are nevoie pentru a putea începe construcţia la secţiunea terestră a gazoductului TurkStream, transmite Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

Gazoductul TurkStream este conceput în vederea majorării livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Turcia, cel de-al doilea cumpărător de gaze ruseşti după Germania. Şi mai important pentru Moscova, TurkStream ar urma să fie prelungit din Turcia spre Europa de Sud, deschizând astfel o nouă rută de tranzit pentru gazele ruseşti. 

"În ceea ce priveşte secţiunea terestră, acest lucru este în prezent în faza discuţiilor...companiile ruseşti şi turceşti discută protocolul", a declarat Alexander Novak. 

Oficialul rus a adăugat că pentru secţiunea submarină a conductei, au fost emise toate autorizaţiile necesare iar lucrările de construcţie sunt în grafic. 

Putin, în Turcia 

Novak face parte din delegaţia de oficiali ruşi condusă de preşedintele Vladimir Putin, care a ajuns marţi în Turcia pentru discuţii cu autorităţile de la Ankara. În cursul acestei vizite, preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul turc, Recep Tayyip Erdogan, vor participa la ceremonia de lansare a lucrărilor la prima centrală nucleară din Turcia, la Akkuyu (sud). 

Estimat la şapte miliarde de euro, proiectul TurkStream prevede construcţia a două conducte cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare, ceea ce va permite Rusiei să îşi reducă dependenţa de Ucraina ca rută de tranzit pentru livrările sale de gaze destinate Europei. 

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel