Turiștii, testați la intrarea în stațiuni pe litoral? Prefectul județului Constanța, noi declarații
Turiștii care merg pe litoral ar putea fi testați de Covid-19 la intrarea în stațiuni.
Prefectul județului Constanța, George Niculescu, a declarat, marți, după o întâlnire cu patronatele din turism: „Este evident pentru toată lumea că nu vom rămâne neafectați de această pandemie. Încercarea noastră este de a găsi soluții pentru a sprijini agenții economici.”
„În urma întâlnirii de astăzi, s-au concluzionat câteva propuneri pe care eu le voi înainta ministerelor de resort, inclusiv Ministerului Sănătății. Vorbim de o posibilă testare a turiștilor când intră într-o stațiune turistică. O să vedem în ce formă se poate face lucrul acesta", a spus Niculescu.
Întrebat dacă, practic, la intrarea în stațiuni va exista un medic care îi va testa pe turiști, prefectul a răspuns: „Da, cu teste rapide. Sunt mai multe variante în discuție. Pe lângă aceste măsuri trebuie să vorbim și de măsuri de relaxare fiscală pentru agenții din turism".
Întrebat, de asemenea, ce se va întâmpla în hoteluri și restaurante, Niculescu a afirmat că se presupune că dacă un turist a intrat într-o stațiune, a fost testat și nu este purtător de Covid, practic riscul de contaminare este foarte restrâns.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News