Turiștii din Portofino riscă să fie amendați dacă petrec prea mult timp în zona atracțiilor turistice
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto pexels
foto pexels
Primăria locală speră să reducă aglomerație prin amendarea turiștilor. ”I found my love în Portofino” devine rapid ”Am fost amendat în Portofino”. 

Oraşul mediteranean Portofino din Italia va începe să amendeze turiştii care zăbovesc prea mult în zona atracţiilor oraşului. Astfel, Primăria locală se speră să reducă aglomeraţia şi fluxul de persoane pe străzile înguste ale oraşului.

Cei care încalcă regulile vor fi amendaţi cu o sumă cuprinsă între 68 şi 275 de Euro.

Restricţiile vor fi în vigoare până pe 15 octombrie, în intervalul orar 10:30-18:00, în timpul zilei. Astfel, turiştii vor avea posibilitatea de a-şi planifica timp pentru a vedea frumuseţile locale dimineaţa şi seara. Şi alte oraşe europene luptă împotriva fluxurilor turistice excesive.

De exemplu, la Barcelona au fost interzise grupurile turistice al căror număr depăşeşte 20 de persoane.

Nici Amsterdam nu se mai vrea destinație turistică pentru turiștii dezlănțuiți.

Municipalitatea Amsterdamului a anunţat în martie lansarea unei campanii menite să descurajeze turiştii să vină doar pentru a petrece, a consuma alcool sau droguri şi a vizita celebrul Cartier Roşu, informează AFP.

Capitala olandeză îşi sporeşte măsurile pentru a lupta împotriva criminalităţii şi distrugerilor provocate în centrul oraşului, apreciat în special de tinerii turişti pentru petrecerile de burlaci şi tururile barurilor.

Bordelurile din Cartierul Roşu, situat în plin centrul oraşului, constituie de altfel una dintre principalele atracţii turistice din Amsterdam.

"Această campanie online de descurajare îi vizează pe turiştii nedoriţi care vor să viziteze Amsterdamul pentru 'a se dezlănţui', cu toate consecinţele ce decurg de aici", a subliniat municipalitatea într-un comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel