Turiștii care vizitează Capitala vor fi învățați să se ferească de infractori
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Turiștii care vin în Capitală vor primi instrucțiuni de la polițiști și reprezentanții agențiilor de turism, pentru a nu avea întâmpina probleme pe durata vizitei. Aceștia vor fi învățați cum să se ferească de infractori, cum să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă şi să sune imediat la 112 în cazul apariţiei unor situaţii de risc pentru siguranţa lor.

Poliţia Capitalei a semnat vineri un protocol cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România prin care va pune la dispoziţia turiştilor sosiţi în Bucureşti sfaturi prin care aceştia să se poată feri mai uşor de hoţi, informează mediafax.

În urma semnării acestui protocol, Poliţia Capitalei va organiza, în comun cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, o serie de evenimente cu caracter preventiv, inclusiv sub forma unor campanii de informare şi educare a turiştilor.

În acelaşi timp, înţelegerea prevede şi faptul că membrii asociaţiei trebuie să-i înveţe pe turişti cum să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă şi să sune imediat la 112 în cazul apariţiei unor situaţii de risc pentru siguranţa lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel