Fenomen îngrijorător la Tușnad. În loc să fugă sau măcar să stea departe de urși, atunci când animalele se apropie prea mult de case, oamenii au început din contră să se adune în locurile în care este semnalată prezenta urșilor. Cum fac acest lucru? Sunt avertizați prin mesajele RO-Alert., transmite Pro Tv. Doar că, în loc să se pună la adăpost, mulţi merg în locul indicat.
„Sunt persoane care strâng în jurul lor turişti din Ungaria şi aşteaptă noaptea mesajul, şi îi duc pe toţi pentru o sumă anume, nu ştiu, să vadă ursul. Discutăm deja de turismul RO-ALERT la nivel de oraş.”, a declarat Imex Istvan, reprezentantul Primăriei Tușnad.
Din păcate, oamenii nu se rezumă doar la a-i privi. Unii se apropie prea mult și ajung să fie atacați. Alții le dau de mâncare, iar din acest motiv urșii revin în acele locuri în speranța că vor găsi din nou ceva de ronțăit.
Senatul a aprobat legea pentru intervenția în cazul urșilor periculoși. Regulile intervenției
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care este aprobată ordonanţa ce stabileşte sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare.
Este vorba de OUG 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora în intravilanul localităţilor. Senatorii s-au exprimat, în plen, în favoarea ordonanţei şi a raportului comun de admitere întocmit de Comisiile reunite de apărare, administraţie, ape şi păduri, agricultură şi pentru mediu ale Senatului cu 107 voturi „pentru”, unul împotrivă şi 12 abţineri.
Ordonanţa va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional. Potrivit actului normativ, sesizarea cazurilor în care este necesară intervenţia se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112. Primarul sau viceprimarul, cunoscând circumstanțele locale, analizând expertiza profesională și gradul de risc, va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară