Turcia - UE, controversă. Innaceptabil
Turcia a respins vineri criticile "inacceptabile" ale Uniunii Europene, care a condamnat joi "acţiunile ilegale persistente" ale Ankarei în Marea Mediterană legate de disputele teritoriale cu Grecia şi Cipru, relatează AFP.
"Comunicatul (UE) conţine afirmaţii inacceptabile împotriva ţării noastre, care servesc intereselor Greciei şi Ciprului", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe turc, Hami Aksoy.
"Uniunea Europeană le susţine pentru că ele (Grecia şi Cipru) sunt membre, fără a se întreba dacă ele au dreptate", a adăugat oficialul turc. "UE şi-a pierdut neutralitatea în problema cipriotă", a adăugat el.
Reuniune importantă în Bulgaria
Această condamnare din partea UE intervine cu câteva zile înainte de reuniunea programată la 26 martie la Varna, în Bulgaria, între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi preşedinţii Comisiei şi Consiliului European, Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk, ce ar trebui să asigure Ankara în privinţa continuării ajutorului financiar european promis în controversatul acord migratoriu din martie 2016.
Hami Aksoy a declarat că summitul prevăzut pe 26 martie la Varna este "important" pentru Turcia.
Summit-cheie
"UE trebuie să arate o atitudine mai constructivă faţă de ţara noastră pentru a elimina problemele legate de încredere în relaţiile (între Bruxelles şi Ankara) şi trebuie să-şi pună în aplicare deciziile", a adăugat el, menţionând în special liberalizarea vizelor pentru turcii care călătoresc în UE şi ajutorul financiar european prevăzut în baza acordului migratoriu încheiat în martie 2016.
O serie de incidente pe mare au avut loc recent pe fondul disputelor teritoriale vechi cu Cipru şi Grecia. Printre altele, marina turcă a împiedicat o navă italiană să foreze în apele cipriote, iar un navă de patrulare turcă o lovit un vas grec în Marea Egee, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News