Turcia şi-a închis spaţiul aerian pentru unele avioane ruseşti
Spaţiul aerian al Turciei nu mai poate fi survolat de anumite avioane ruseşti.
Spațiul aerian al Turciei a fost închis pentru avioanele militare și civile care transportă trupe din Rusia în Siria, după consultări cu Moscova, a declarat sâmbătă radiodifuzorul de stat turc TRT Haber, care l-a citat pe ministrul de externe Mevlut Cavusoglu.
Reuters precizează că Turcia, membră NATO, are relații bune atât cu Rusia, cât și cu Ucraina și a încercat să medieze în războiul dintre ele.
"Am închis spațiul aerian pentru avioanele militare ale Rusiei și chiar și pentru avioanele civile care merg în Siria și transportă soldați", a declarat Cavusoglu, citat de jurnaliști, într-un avion în drum spre Uruguay. El a spus că permisiunea a fost acordată pentru trei luni, până în aprilie, iar apoi zborurile au fost oprite.
El a spus că discuțiile dintre Rusia și Ucraina continuă și că părțile lucrează la un proiect de declarație comună.
Cavusoglu a declarat că, dacă se înregistrează progrese în negocieri, președintele rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au convenit că o întâlnire ar putea avea loc în Turcia, scrie Mediafax.
Ce sunt MANPAD-urile, rachetele folosite de ucraineni pentru a doborî avioane ruseşti: Dacă ţinta e vizibilă, poate fi doborâtă
Sistemele de apărare aeriană portabile (MANPAD) joacă un rol neaşteptat de important în războiul din Ucraina. Aceste rachete se lansează din sisteme care se poartă pe umăr, sunt eficiente doar împotriva avioanelor care zboară la altitudine joasă şi au o rază de acţiune de câţiva kilometri. Iar acum ucrainenii primesc şi varianta îmbunătăţită, în forma rachetelor STARStreak furnizate de Marea Britanie.
De ce sunt MANPAD-urile cruciale pentru apărarea Ucrainei
Analiştii militari au fost uimiţi când Rusia a eşuat în distrugerea reţelei de rachete sol-aer S300, radioghidate, la începutul războiului. Deşi unele sisteme au fost distruse, multe S300 funcţionează, astfel că avioanele ruseşti trebuie să zboare la altitudine joasă pentru a evita detectarea prin radar. Astfel, aceste aeronave intră direct în ţinta MANPAD-urilor.
Construite iniţial în 1950, MANPAD-urile folosesc infraroşii pentru a fixa ţinta pe evacuarea fierbinte a motoarelor cu reacţie. Primele MANPAD-uri puteau fi lansate doar din spatele ţintei, însă rachetele moderne pot fi trase din orice direcţie, scrie The Economist.
Este adevărat că există şi limitări. O rachetă Stinger are nevoie de o baterie care îi oferă putere pentru doar 45 de secunde, iar căutătorul prin infraroşu are nevoie de 3-5 secunde pentru a-şi atinge temperatura de funcţionare înainte de lansare. De asemenea, după ce Stingerul este activ, trebuie să identifice motorul aeronavei şi să se fixeze pe ţintă. Odată trasă, racheta poate fi evitată prin lansarea de rachete de semnalizare, care emit căldură. Eficienţa Stingerelor pe câmpul de luptă este contestată, astfel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News