Data publicării:
Turcia se oferă să găzduiască noi negocieri de pace ruso-ucrainene. Ce promite Lavrov
În cadrul Forumului Diplomatic de la Antalya, Turcia i-a făcut ministrului rus de externe Serghei Lavrov propunerea ca aceasta să găzduiască negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la momentul potrivit, potrivit EFE.
La începutul forumului, Lavrov și omologul său turc, Hakan Fidan, au avut o întâlnire în cadrul căreia Hakan Fidan a scos în evidență disponibilitatea Turciei de a găzdui noi tratative, după ce tratativele din martie 2022 nu au avut rezultat.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut și el referire la acele negocieri despre care a spus că au fost o "mare oportunitate", dar au fost sabotate. Erdogan a mai spus că susține planul de pace în zece puncte din 2022, însă a solicitat "mai multă diplomaţie".
"Planul prevede retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional şi crearea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor de război ruseşti, puncte pe care Rusia le consideră ca fiind de fapt o cerere de capitulare, astfel că a respins planul. Rusia a cerut Kievului să accepte pierderea Crimeii şi a teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia şi le-a reproşat responsabililor ucraineni că s-au retras de la negocierile din martie 2022 în urma solicitării Washingtonului.", menționează sursa citată.
Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a lăudat iniţiativa, însă a ținut să sublinieze faptul că nu s-au schimbat condiţiile "operaţiunii militare speciale".
Ministrul rus a lansat un atac la adresa SUA. El susține că atacurile ucrainene, care au avut loc recent, asupra unor ţinte pe teritoriul rus "nu puteau fi efectuate fără participarea experţilor americani". Lavrov susține că în Ucraina, pe lângă mercenari străini sunt și militari profesionişti, inclusiv din SUA, Marea Britanie şi Franţa. Potrivit acestuia, ei ajută armata ucraineană să folosească dronele şi rachetele.
Lavrov a asigurat că Rusia nu intenționează să atace vreo altă ţară din Europa de Est. "Nu avem astfel de planuri şi nici nu putem avea. Însă americanii au. Pentru că ei simt că Europa se îndepărtează de ei. Europa a devenit principala victimă a politicii de atragere a Ucrainei în NATO", a spus şeful diplomaţiei ruse.
Lloyd Austin, secretarul american al apărării, a spus recent că în cazul în care Ucraina va pierde în fața Rusiei, statele baltice vor fi următoarele state amenințate. De asemenea, potrivit acestuia, există riscul unui război direct între Rusia şi NATO.
"Ştim că dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin reuşeşte aici (în Ucraina), el nu se va opri. Va continua cu acţiuni şi mai agresive în regiune. Iar alţi lideri din lume, alţi autocraţi vor vedea asta şi vor fi încurajaţi de faptul că acest lucru s-a întâmplat şi că noi nu am reuşit să sprijinim o democraţie", a transmis şeful Pentagonului.
"Dacă eşti un stat baltic, eşti cu adevărat îngrijorat dacă nu cumva vei fi următorul. Ei îl cunosc pe Putin. Ei ştiu de ce este el capabil. Şi, sincer, dacă Ucraina cade, chiar cred că NATO va fi într-o luptă cu Rusia", a mai spus Austin. Scopul intervenției sale era să îi convingă pe membrii Congresului să fie de acord cu ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari pe care Joe Biden l-a solicitat pentru Ucraina.
Referitor la aceste afirmaţii, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, susține că "este vorba despre o nouă declaraţie extrem de iresponsabilă", asemănătoare cu cele primite dinspre "diferite capitale europene, iar acum şi de peste Ocean". Astfel de declaraţii "agravează tensiunile, deşi se părea că nu pot fi agravate şi mai mult", a mai spus Dmitri Peskov, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News