Turcia anunță descoperirea de rezerve uriașe de gaze naturale. Unde se află acestea
Turcia anunţă că a descoperit importante rezerve de gaze naturale în Marea Neagră, nu departe de locul în care România a descoperit cel mai mare zăcământ din ultimele decenii.
Turcia a găsit resurse semnificative de gaze în Marea Neagră, au declarat două surse turceşti, o descoperire care ar putea ajuta ţara să-şi reducă dependenţa de importurile de energie dacă gazul poate fi exploatat comercial.
Miercuri preşedintele Tayyip Erdogan le-a declarat directorilor de energie că vineri va anunţa „veştile bune", care vor marca o „nouă perioadă" pentru Turcia - comentarii ce au dus la creşterea acţiunilor firmelor de energie turceşti şi au ridicat lira de la nivelul minim record atins în decursul acestei săptămâni. Erdogan nu a dat detalii, dar sursele au declarat că se referă la o descoperire de gaze în Marea Neagră.
Fatih, nava de foraj a Turciei, operează de la sfârşitul lunii iulie într-o zonă de explorare cunoscută sub numele de Tuna-1, la aproximativ 100 de mile marine la nord de coasta turcească, în vestul Mării Negre. Ar fi vorba de o rezervă de 26 de trilioane de metri cubi sau 800 de miliarde de metri cubi, care ar putea "satisface aproximativ 20 de ani nevoile Turciei", a precizat sursa.
Turcia, care se bazează aproape în totalitate pe importuri pentru a-şi satisface nevoile energetice, a desfăşurat operaţiuni de cercetare în Marea Neagră şi în Marea Mediterană, prezenţa sa în zone disputate atrăgând proteste din partea Greciei şi a Ciprului.
Analiştii declară că Turcia s-ar putea confrunta însă cu costuri suplimentare de infrastructură. „Chiar dacă există o descoperire legitimă care va fi exploatată, ar dura între patru până la şase ani pentru a ajunge la faza de producţie", a declarat John Bowlus, redactor-şef al Energy Reporters, iar costurile de investiţii sunt estimate la 2-3 miliarde de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News