Data publicării:

Turcan: Am început negocierile cu toate formaţiunile semnatare ale moţiunii de cenzură; o să purtăm negocieri om cu om

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a declarat miercuri că liberalii au început negocierile cu toate formaţiunile semnatare ale moţiunii de cenzură pentru susţinerea noului guvern.

"Aşa cum e firesc, după desemnarea lui Ludovic Orban în funcţia de premier am început negocierile cu toate formaţiunile semnatare ale moţiunii de cenzură care a condus la căderea guvernului Dăncilă. De asemenea, o să purtăm negocieri om cu om, parlamentar cu parlamentar, astfel încât să avem o majoritate pentru învestirea noului guvern. Astăzi şi mâine şi e posibil şi în zilele următoare vom avea astfel de discuţii. Fac parte toate aceste discuţii dintr-un calendar firesc de negocieri", a spus Turcan la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

Ea a adăugat că se poate coagula o majoritate pentru susţinerea noului guvern.

"O să vă spun un lucru. Îmi amintesc că înaintea moţiunii de cenzură toată lumea spunea că este imposibil să treacă moţiunea de cenzură. Am ajuns în acest moment pentru că am avut enorm de multă determinare, încredere şi o responsabilitate de a opri instabilitatea politică, de a îndepărta de puterea efectivă guvernul Dăncilă. Deci, din acest punct de vedere, mesajul nostru este unul foarte clar, cu cât întârzie învestirea noului guvern, cu atât doamna Dăncilă rămâne la guvern, foloseşte banii publici, cu toate că nu mai are niciun fel de legitimitate, nici electorală, nici parlamentară", a menţionat Turcan.

Raluca Turcan a arătat că PNL va discuta cu toate partidele care au susţinut moţiunea de cenzură pentru ca proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, care a fost respins la Senat, să fie adoptat de Camera Deputaţilor.

"PNL a iniţiat un proiect privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi urmăreşte acest obiectiv parlamentar. Vom discuta cu toate celelalte formaţiuni să avem o majoritate pentru a fi votat acest proiect de lege. E un lucru simplu. Pe de altă parte, mie mi se pare normal să le spunem oamenilor cu onestitate că majoritatea parlamentară obţinută pentru demiterea guvernului Dăncilă este una destul de fragilă, de aceea fiecare vot important va trebui negociat şi, evident, partenerii de negociere să respecte negocierile. Noi vom urmări lucrul acesta", a declarat Turcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel