Data publicării:

Tulcea: Peste 80 de persoane de pe trei continente participă la Turneul Internaţional al Dunării

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste 80 de persoane au plecat, luni dimineaţa, din Tulcea, în bărci fără motoare, pe Dunăre, spre Sfântu Gheorghe, în cadrul unei noi ediţii a Turneului Internaţional al Dunării (TID), eveniment care reuneşte iubitori ai turismului lent de pe trei continente şi care închide Rowmania Fest.

Directorul Asociaţiei TID România, Sorin Petrean, a declarat, pentru AGERPRES, că ediţia din acest an a turneului reuneşte 85 de persoane din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, România, Anglia, Danemarca, Norvegia, Statele Unite ale Americii, Olanda şi Australia.

"Suntem la a zecea ediţie oficială în România, iar anul acesta pentru prima dată România a deţinut preşedinţia acestui turneu. Ea a fost preluată anul trecut, la conferinţa TID desfăşurată la Luncaviţa la care au participat, în premieră, şi reprezentanţi ai Ucrainei şi Republicii Moldova. Visul meu este ca acest turneu să includă şi cele două state", a menţionat Petrean.

Referindu-se la participanţii la TID, el a menţionat că vârsta acestora este între 19 şi 80 de ani.

"Anul acesta, avem două bunicuţe din Australia cu vârste de aproape 70 de ani care participă pentru a doua oară la TID, doar pentru a parcurge traseul integral, după ce acum patru ani, atunci când au participat pentru prima dată, din cauza furtunii de la Marea Neagră, ultimul segment al turneului, cel dintre Sfântu Gheorghe şi mare, a fost anulat", a mai spus preşedintele Asociaţiei TID.

Potrivit sursei, Asociaţia TID România va preda Bulgariei, în luna octombrie, preşedinţia turneului, în şedinţa care va avea loc cu acest prilej urmând să se stabilească data la care TID se va desfăşura anul viitor.

Cea de-a 10-a ediţie oficială a TID în România coindice şi cu împlinirea a 10 de ani de la întâlnirea dintre cofondatorii Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, Ivan Patzaichin şi Teodor Frolu.

"Ne-am cunoscut acum 10 ani, la festivalul D-ale gurii Dunării, de la Uzlina (iniţiat de Asociaţia Salvaţi Dunăre şi Delta, n.red.), iar Teodor Frolu mi-a povestit despre cum vine el pe Dunăre, cu un grup de turişti germani cu caiacele şi-şi încarcă bateriile. Atunci, i-am povestit despre încercările mele de a reveni la Tulcea cu o asociaţie", a afirmat Ivan Patzaichin.

TID este evenimentul care stabileşte data la care are loc, la Tulcea, în anul următor şi Festivalul internaţional al bărcilor cu vâsle Rowmania, iniţiat în urmă cu nouă ani de Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23.

"Am participat la acest eveniment de vreo două ori, dar până la organizarea Rowmania Fest. TID este o tură unică în lume care se întâmplă de peste 60 de ani. M-am gândit atunci, când am iniţiat evenimentul, că acest gen de turism lent face din Deltă o destinaţie specială", a afirmat cofondatorul Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23, Teodor Frolu.

El a recunoscut că după implicarea în Rowmania Fest nu a mai participat la TID decât sporadic, la cursele dintre Tulcea şi Marea Neagră, alături de Ivan Patzaichin.

"Turismul lent, neagresiv faţă de natură, îţi permite să intri într-o lume care te acceptă. Altfel, dacă vii zgomotos, eşti respins. Îmi aduc aminte de întâmplarea cu ambasadorul Statelor Unite în România. Ne-am apropiat la 10 metri de o colonie de pelicani şi nu le venea să creadă. Dar când s-a apropiat o barcă cu motor, au fugit toţi şi a fost o mare dezamăgire", a afirmat Patzaichin.

El a explicat susţinerea pe care o acordă TID prin premiile oferite participanţilor prin necesitatea de a promova turismul lent care aduce beneficii economice comunităţilor locale, orice zi în plus petrecută de turişti în Deltă fiind în avantajul localnicilor.

"Ne pregătim deja pentru ediţia de anul viitor şi am început să vorbim cu reprezentanţii TID, cu Federaţia Română de Triatlon să facem ceva special", a menţionat Ivan Patzaichin.

De altfel, şi profesorul atelierului în care copiii au învăţat să construiască bărci, Viorel Gheorghe a participat la TID.

"Ce mi se pare cel mai interesant din aventura asta este socializarea, multiculturalitatea şi conexiunea cu natura. Pe partea română a Dunării, străinii apreciază cel mai mult sălbăticia, pentru că în amonte nu au parte de aşa ceva", a afirmat Viorel Gheorghe.

Potrivit asociaţiei TID România, deşi România deţine cea mai mare lungime de mal dintre toate ţările riverane Dunării, respectiv 1.075 kilometri, ea nu a fost implicată în organizarea TID şi nici nu a avut participanţi până în anul 2007, atunci când un echipaj format din trei persoane într-un caiac a intrat în turneu de la Olteniţa până la Silistra, pe o porţiune de doar 55 de kilometri.

Ulterior, în programul TID s-a inclus şi sectorul Silistra (Bulgaria) - Sfântu Gheorghe (România).

Rowmania Fest este cea mai importantă acţiune a Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23 organizată anual la Tulcea care promovează mişcarea în aer liber. Prin intermediul Rowmania Fest, Tulcea deţine singura competiţie europeană de triatlon pentru juniori din România şi, începând din acest an, prima masă de teqball din ţară.

Competiţiile sportive sunt completate de ateliere pentru copii, dar şi de dezbateri, visul organizatorilor fiind amenajarea unui canal olimpic ecologic pentru caiac canoe în Tulcea.

"Promit ca anul viitor să mă întorc la Tulcea cu veşti bune despre canalul olimpic de caiac-canoe", a afirmat coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă, consilierul Laszlo Borbely, care a participat duminică la conferinţa naţional "Apele Unite ale României - AUR pentru 2030". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel