'Aceste trageri cu muniţie reală reprezintă evaluarea plutonului la finele perioadei de pregătire de nivel pluton. Tragerile se încadrează în exerciţiul Mărăşeşti 19 care este conectat cu exerciţiul internaţional Saber Guardian 2019', a declarat, pentru AGERPRES, comandantul Brigăzii 9 Mecanizată Mărăşeşti, locotenent-colonel Viorel Bucşu.
Tragerile de luptă cu plutonul de tancuri sunt considerate cele mai spectaculoase exerciţii militare, fiind utilizate tunuri de 100 de milimetri cu mitraliere jumelate de 7,62 milimetri, potrivit sursei citate. Exerciţiile găzduite joi de poligonul din apropierea oraşului Babadag vor continua vineri dimineaţa, la ora 9.00, cu trageri de luptă cu compania de infanterie.
Obiectivele principale ale exerciţiilor sunt menţinerea unui nivel ridicat de interoperabilitate şi creşterea coeziunii şi solidarităţii structurilor participante. La Saber Guardian 2019, exerciţiu multinaţional care se desfăşoară în perioada 3-24 iunie, în mai multe poligoane din Bulgaria, România şi Ungaria, participă aproximativ 13.500 de militari din şase state. Exerciţiul este condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa şi Statul Major al Forţelor Terestre ale Armatei României, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei