Data publicării:
Tudose, răspuns lui Iohannis, despre contribuțiile sociale
Premierul Mihai Tudose i-a răspuns președintelui Klaus Iohannis cu privire la trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat.
”O parte dintre sindicate a fost foarte vehementă împotriva acestor măsuri, ajungând, cu o logică strâmbă, plecând de la o premisă greşită, până la faptul că închidem ţara şi n-o să mai muncească nici albinele. Mă iertaţi, dar nu mai suportăm lipsa de argumentaţie. Ei emit axiome. Noi le spunem cifrele în faţă, domniile lor spun că nu este adevărat, au ei alte calcule”, a spus premierul Mihai Tudose.
”Ce se află în spatele acestei încăpățânări”
”Reprezentanţii patronatelor au spus că nu vor scădea lefurile, că sunt de acord cu aceste schimbări, le uşurează şi lor munca, vor putea să plătească mai bine nişte angajaţi, fără să suporte ei mai mult. Încercăm să vedem ce este în spatele acestei încăpăţânări de a recunoaşte realitatea, că de fapt nu suferă nimeni şi e o măsură bună prin care toată lumea are de câştigat”, a menţionat Mihai Tudose.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose s-au aflat joi într-o vizită în judeţul Hunedoara, prilej cu care cei doi s-au întâlnit cu angajaţii şi sindicatele de la termocentrala Mintia şi cu oamenii de afaceri membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie Hunedoara.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News