Data publicării:

Tudorel Toader, hotărâre a Curţii Supreme din Danemarca privind spaţiul pentru deţinuţi în România

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Tudorel Toader
Tudorel Toader

Tudorel Toader anunţă, pe Facebook, o hotărâre a Curţii Supreme din Danemarca privind faptul că România poate fi înlăturată de pe lista ţărilor cu probleme în domeniul drepturilor omului în legătură cu spaţiile oferite deţinuţilor.

'Curtea Supremă din Danemarca a decis că 'România poate fi înlăturată de pe lista ţărilor cu probleme în domeniul drepturilor omului în legătură cu spaţiile oferite deţinuţilor. Hotărârea deblochează definitiv transferurile de deţinuţi români şi procesele de extrădare a cetăţenilor români, pe numele cărora există un Mandat European de Extrădare, este anunţul postat de ministrul Tudorel Toader, care mai precizează că hotărârea instanţei daneze datează din data de 4 mai.

Premier danez, explicații

Premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, a cerut, pe 24 ianuarie a.c., Consiliului Europei măsuri care să permită instanţelor naţionale o expulzare mai facilă a infractorilor străini, solicitarea sa fiind făcută cu referire la cazul unor români care nu pot fi expulzaţi din Danemarca din cauza condiţiilor din închisorile româneşti, informa agenţia Reuters. Curtea Supremă din Danemarca a decis anul trecut că patru români acuzaţi în România de trafic cu fiinţe umane nu pot fi repatriaţi, întrucât încarcerarea lor în condiţiile închisorilor româneşti ar echivala cu o încălcare a drepturilor omului.

'Pur şi simplu nu este corect ca ţări precum Danemarca să fie obligate să găzduiască infractori străini din cauza condiţiilor precare de detenţie din ţările lor', a spus Rasmussen la Strasbourg în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. 'Avem nevoie de un sistem mai dur faţă de ţările care nu îşi îndeplinesc obligaţiile în materie de respectare a drepturilor omului. (...) În acelaşi timp, avem nevoie de un sistem care să nu interfereze prea mult în ţările care tratează cu seriozitate respectarea drepturilor omului', a explicat premierul danez Consiliului Europei, organism a cărui preşedinţie semestrială este asigurată din noiembrie de ţara sa. El a anunţat în intervenţia sa că Danemarca va găzdui în luna aprilie o conferinţă ministerială sub egida Consiliului Europei, cu obiectivul de a da un 'nou imbold actualei reforme a sistemului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului', potrivit Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel