Trupul lui Filaret Moţco va fi adus în ţară vineri, o ceremonie va avea loc la Baza 90 Otopeni
Trupul neînsufleţit al lui Filaret Moţco va fi adus, vineri, la Bucureşti, cu o aeronavă TAROM, iar o ceremonie religioasă şi militară va avea loc la Baza 90 Otopeni, au declarat, joi, surse diplomatice.
Potrivit surselor citate, trupul neînsufleţit al lui Moţco Filaret va fi adus din Dubai la Bucureşti vineri dimineaţă, la ora 8.00, la bordul unei curse TAROM. Ulterior, în jurul orei 10.00-10.30 va avea loc o ceremonie religioasă şi militară în memoria sa, la Baza 90 Otopeni, scrie Mediafax.
Trupul neînsufleţit al lui Filaret Moţco a fost dus la Dubai în cursul nopţii de luni spre marţi, prin intermediul ONU. Victimele atactului de la Mazar-i-Sharif au fost supuse autopsiei la Kabul, oraş în care s-a ţinut de asemenea o ceremonie religioasă în memoria lor.
Centrul de Informare al ONU a postat, marţi, pe site-ul său, un mesaj in memoriam pentru cele 7 persoane care şi-au pierdut viaţa în atentatul de vineri.
Aceştia sunt: Filaret Moţco, România, 43 de ani, diplomat cu o carieră impresionantă în Armată, MAE, OSCE şi ONU
Joakim Dungel, Suedia, 33 de ani, avocat internaţional
Siri Skare, Norvegia, 53 de ani - fost locotenent colonel in Fortele Aeriene Regale Norvegiene, prima femeie pilot militar din istoria Norvegiei
Dil Prasad Gurung, Nepal, militar timp de 19 ani în Armata indiană
Chhabi Lal Purja Pun, Nepal, militar timp de 24 de ani în Armata indiană
Min Bahadur Thapa, Nepal, militar timp de 28 de ani în cadrul Armatei Indiei
Narayan Bahadur Thapa Magar, Nepal, militar timp de 19 ani în Armata Indiei
Filaret Moţco, în vârstă de 43 de ani, mai participase şi la operaţiunile din centrul ONU din Kandahar, în Tadjikistan, în Federaţia Rusă, în Caucazul de Nord, în Cecenia, în Kârgâzstan şi în alte operaţiuni ale unor organizaţii internaţionale.
O carte de condoleanţe a fost deschisă la Centrul ONU în România, în care au semnat mai mulţi oficiali, printre care preşedintele Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News