Trump introduce TARIFE majore la importurile de oțel si aluminiu
Preşedintele Donald Trump a anunţat, joi, că Statele Unite vor introduce de săptămâna viitoare tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, transmit Bloomberg şi Reuters.
La o întâlnire organizată la Casa Albă cu oficiali din industria SUA, Trump a promis că va reconstrui industria americană a aluminiului şi a oţelului, afirmând că în ultimele decenii aceasta a fost tratată incorect de alte state.
Decizia va spori probabil tensiunile cu China, într-un moment în care un important consilier economic chinez, Lui He, este la Washington pentru discuţii pe teme legate de comerţ.
Joi dimineaţă, Trump a scris pe Twitter că industria americană a aluminiului şi a oţelului trebuie să fie protejată de practicile comerciale incorecte. După acest anunţ, acţiunile AK Steel Holding au urcat cu 2,8%, ale US Steel Corp cu 2,3% şi ale Nucor cu 1%.
China, răspuns
Tarifele impuse la importurile de aluminiu şi oţel vor proteja industria ţării, a anunţat administraţia SUA, dar criticii spun că vor spori costurile pentru industrie şi nu vor avea ca efect majorarea numărului de locuri de muncă.
Deşi SUA importă din China doar 2% din oţel, producţia masivă de oţel din statul asiatic a dus la scăderea preţurilor.
La rândul său, China a indicat că ar putea răspunde măsurilor SUA privind oţelul introducând tarife la importurile de produse agricole din State. De exemplu, Statele Unite sunt cel mai mare furnizor de boabe de soia.
Chinezii, hotărâți
În prezent, China este cel mai mare producător de aluminiu şi oţel din lume.
Marţi, miniştrii Comerţului din UE au anunţat că vor răspunde cu măsuri de contracarare, dacă Statele Unite introduc tarife de import la oţel şi aluminiu.
Introducerea unor astfel de tarife, o idee lansată de preşedintele Donald Trump, este incompatibilă cu reglementările Organizaţiei Mondială a Comerţului (OMC) şi nu se justifică pe motive legate de siguranţa statului, a afirmat adjunctul ministrului german al Economiei, Matthias Machnig, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News