Președintele american Donald Trump i-a răspuns predecesorului său, Barack Obama, după criticile aduse Administrației sale pentru gestionarea coronavirusului, numindu-l pe fostul lider „grosolan de incompetent" cât a fost președinte, conform The Guardian.
Nu se întâmplă des în Statele Unite ca un președinte să-și mustre succesorul, însă Obama a făcut acest lucru într-un discurs online pentru absolvenții de universitate și de liceu, chiar dacă nu a dat nume în spusele sale.
„Mai mult decât orice, această pandemie a reușit să pună capăt complet și în sfârșit ideii că cei care conduc știu ce fac. Mulți dintre ei nici nu se prefac că sunt responsabili", a spus Obama, în timp ce se adresa absolvenților liceelor și universităților istoric pentru oamenii de culoare, sâmbătă.
Răspunsul orgolios al președintelui
Ca răspuns, Trump a spus că nu a văzut comentariile lui Obama, dar a adăugat: „Unite, el a fost un președinte incompetent, doar asta pot spune. Grosolan de incompetent".
Donald Trump a fost criticat la nivel larg din cauza gestionării Administrației sale a pandemiei Covid-19, care a ucis 90.000 de americani. Trump a insistat că Statele Unite fac progrese uriașe împotriva virusului și a încurajat statele să-și redeschidă economiile, în ciuda avertizărilor din partea experților de sănătate publică care explică de ce ar însemna mai multe morți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video
- UPDATE: Atacatorul ar fi membru al unei grupări paramilitare pro-ruse / Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat
- Antena 3 CNN, imagini cu Ludovic Orban, dansând la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian. „M-am rugat plângând / Să nu mă părăsești nicicând”
- Roșiile cu brânză, ”meniul de vară” al românilor. Mihaela Bilic: N-ai ce să greșești
- Istoricul Mihail Dobre: De ce ar trebui să doneze România sistemul PATRIOT și nu Spania sau Germania / video
- Ce este, cu adevărat, tragic în crima din Crângași. Concluziile psihologului Radu Leca
- Marea Finală Chefi la cuțite 2024. Câștigător sezon 13
- Denise Rifai a dezvăluit salariul ei
- Scenariu-negru pentru Firea. A spus-o direct: din 10 iunie, pensionară