Trump, apariţie fulger la summitul G20
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, şi-a făcut sâmbătă o scurtă apariţie la summitul G20 desfăşurat online, unde a vorbit doar despre bilanţul preşedinţiei sale şi apoi s-a retras să joace golf, susţin doi participanţi la summit în declaraţii acordate AFP.
Donald Trump, care susţine în continuare că nu a pierdut alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie şi acuză fraude comise mai ales cu ajutorul votului prin corespondenţă, a luat cuvântul la summitul G20 în jurul orei 12:45 GMT, la puţin timp după discursul de deschidere al Regelui Salman al Arabiei Saudite, care prezidează această reuniune desfăşurată prin teleconferinţă din cauza pandemiei COVID-19.
Potrivit unui delegat care a avut acces la discuţiile închise pentru presă, discursul său a constat în a spune că a făcut o muncă absolut incredibilă în timpul mandatului său, pe plan economic şi împotriva pandemiei.
Nu a spus niciun cuvânt despre chestiunile internaţionale, afirmă aceeaşi sursă.
Conform unui al doilea participant, Donald Trump ar fi spus în scurta sa intervenţie: A fost o onoare să lucrez cu voi şi mă bucur să lucrez cu voi în viitor şi pentru o perioadă îndelungată. Odată încheiată intervenţia sa, potrivit celor două surse Trump a cedat locul la summit secretarului american al trezoreriei, Steven Mnuchin, şi a părăsit Casa Albă pentru a merge la clubul său de golf din apropiere de Washington, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News