Trotinetele electrice, interzise într-un oraş din România. Primar: O decizie grea, dar necesară
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Primăria unui oraş din România a decis să interzică trotinetele electrice pe străzi, pentru a proteja siguranţa cetăţenilor.

„Este o decizie grea, dar necesară pentru siguranța noastră a tuturor, dar mai ales a bătrânilor și copiilor care se feresc cu greu din fața tinerilor vitezomani. Este obligatoriu să reglementăm condițiile de deplasare pentru a evita accidentele. Vor exista avertismente, amenzi, iar celor care nu vor înțelege le vom confisca trotinetele”, spune Marius Screciu, primarul din Turnu Severin, într-o postare pe Facebook.

Măsura va fi votată în ședința Consiliului Local de vineri, 30 iulie, potrivit declarației primarului din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Potrivit acestuia, au existat, în ultima perioadă, foarte multe sesizări din partea severinenilor, că tinerii care folosesc trotinetele electrice nu respectă deloc regulile de deplasare, conduc cu viteză și au fost dese situațiile în care au lovit trecătorii, scrie promotor.ro.

Titi Aur, despre trotinetele electrice 

 

"În cazul trotinetelor electrice e greu de găsit o soluţie bună. Alte ţări, cum ar fi Germania, au interzis aceste trotinete. Nu se circulă sub nicio formă pentru că au ajuns la concluzia că orice ar face tot rău e. Adică dacă îi laşi pe trotuar e rău că se merge cu viteză printre pietoni, e periculos, sunt şi copii sau chiar şi oameni mari care dacă sunt loviţi nu e bine. Dacă îi pui pe pista de biciclete iar nu e bine. Dacă îi pui pe carosabil nu e bine deloc, pentru că în Germania oricum nu există nici biciclete pe carosabil. Un copil care nu cunoaşte bine regulile de circulaţie şi nu stăpâneşte aşa cum trebuie condusul trotinetei printre maşini, se expune unui mare risc de a fi accidentat", a explicat Titi Aur pentru cititorii DC News.

"Dar noi neavând nici măcar acele piste de biciclete aşa cum trebuie, s-a găsit o soluţie la presiunea publicului - că uite, trotinetele merg pe trotuar şi nu e bine - dar când vii cu regula ca un copil de 14 ani, cu cască sau fără, persoane fără permis de conducere, să meargă pe carosabil... e un lucru riscant. Măsura e puţin pripită. În acelaşi timp, mă pun într-o poziţie ciudată: nu e bine, dar nici nu am o soluţie. De obicei vii şi spui 'nu e bine ce s-a făcut şi asta e soluţia'. Dar aici putem striga toţi că nu e bine dar nici nu ştim o soluţie. 

Normal trebuia tranşată situaţia de la început, adică să li se spună oamenilor: 'nu vă cumpăraţi trotinete electrice că nu aveţi voie' - dar iarăşi suna ciudat şi trebuia să fii o autoritate puternică, cu un proiect foarte bine ţinut în mână", afirmă Titi Aur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel