Evenimentul se află la cea de-a XII-a ediţie, iar pentru acest an, organizatorii şi-au propus ca, în ajun de Moş Nicolae, să îi răsplătească cu diplome pe cei mai importanţi colaboratori ai fundaţiei şi să adune, cu sprijinul sponsorilor şi al participanţilor la gală, fonduri pentru derularea programelor dedicate copiilor cu dizabilităţi. 'Este unul dintre principalele evenimente de strângere de fonduri. Eu îl consider şi un eveniment important pentru comunitate, pentru că banii strânşi în cadrul acestui eveniment se transformă, de fapt, în ore şi şedinţe de terapie oferite copiilor cu dizabilităţi din programele noastre. Anul acesta, în programele de intervenţie timpurie, în programul 'Eu şi familia mea', în programul 'Viaţa copilului de la spital', au beneficiat de terapie recuperatorie 100 de copii cu dizabilităţi', a declarat directorul Fundaţiei 'Inocenţi' Bistriţa, Laura Filipoi.
Sute de obiecte scoase la licitație
Pe lângă achiziţionarea biletelor de participare la gală, susţinătorii evenimentului mai pot participa şi la o licitaţie, cele mai valoroase obiecte expuse în acest an fiind tricourile semnate de fotbaliştii Gheorghe Hagi, Gabi Balint şi Bogdan Lobonţ. 'La licitaţie, avem tricoul lui Gheorghe Hagi, tricoul lui Gabi Balint, tricoul lui Bogdan Lobonţ, avem bijuterii de argint, costume populare pentru copii, produse cosmetice, flori decorative handmade, ornamente de Crăciun, tricoul echipei de handbal feminin din Bistriţa', a explicat coordonatorul galei, Alexandra Chirlejan. Copiii cu dizabilităţi care beneficiază de serviciile Fundaţiei 'Inocenţi' vor fi prezenţi şi ei la gala de Moş Nicolae, pentru a le oferi participanţilor un moment artistic inedit, ce va combina muzica cu terapia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit